Volei: Cu Răzvan Parpală, de la CSM Constanța, antrenor principal, România Under-18 s-a calificat la Campionatul European!

Prestație excelentă a băieților noștri în turneul de calificare de la Ploiești. România a câștigat și al treilea meci în fața Greciei (3-0) și merge la Campionatul European din această vară, rezervat jucătorilor sub 18 ani!Cu Grecia nu au mai fost emoții. Băieții antrenați de Răzvan Parpală s-au impus categoric în fața elenilor.Mario Panait 12 puncte, Matei Josan 11, Darius Lae 10, Patrik Bălan 7 și Hugo Burcă 5 au punctat pentru România.Un vis devenit realitate pentru o generație care a crezut în șansa ei, a muncit, a luptat pentru fiecare minge și acum are de ce să se bucure. Mulțumim, băieți! Mulțumim și fanilor, părinților din tribune. Ați făcut o atmosferă fantastică și ați împins echipa spre victorie și calificare. Toți sunteți minunați!, este mesajul Federației Române de Volei.

Sursa: https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/sport/volei-cu-razvan-parpala-de-la-csm-constanta-antrenor-principal-romania-under-18-s-a-calificat-la-campionatul-european-933008.html

Ultimă oră

Același autor