Ministrul Radu Miruță acuză PSD că a copiat proiectul USR privind energia pe cărbune

Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, susține că PSD a preluat și depus în Parlament un proiect de lege identic cu unul inițiat de USR în 2022 privind interzicerea închiderii surselor de energie pe cărbune fără înlocuirea lor cu altă capacitate, menționând că atunci majoritatea PSD-PNL a blocat inițiativa legislativă.

„Parlamentari ai PSD au ajuns să copieze proiectele depuse de USR în Parlament. Nu pot decât să mă bucur și chiar îi încurajez să o mai facă – este dovada clară că propunerile noastre sunt bune. Cât despre ‘plagiat’, nu am nicio emoție: copia nu va fi niciodată mai bună decât originalul.

În 2022, când PSD-ul de atunci la braț cu PNL-ul de atunci închideau surse de producere a energiei electrice pe cărbune, am depus împreună cu Cristina Prună proiectul PL-x 121/2022, o lege simplă și de bun-simț: nu închizi o sursă de energie electrică pe cărbune până nu pui altceva în loc. Era timp să facem lucrurile responsabil. Majoritatea PSD – PNL de atunci a tergiversat proiectul, parlamentarii lor au votat împotrivă, apoi l-au băgat la sertar”, a scris Miruță, duminică, într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestuia, principiul prevăzut în inițiativa legislativă depusă de social-democrați este unul corect și va fi votat de USR, dar trebuia aplicat încă din 2022.

„Acum, când oamenii au ieșit în stradă în Gorj, PSD a copiat proiectul USR, l-a băgat în Parlament și vor să pună pe ordinea de zi săptămâna aceasta copia lor, nu originalul nostru, chiar dacă sunt identice. Foarte bine. USR îl va vota și pe al lor, pentru că principiul este corect și l-am susținut consecvent. Doar că acest principiu trebuia aplicat încă din 2022, de când am introdus acest proiect în Parlament „, a afirmat Miruță.

În opinia sa, abordarea venită dinspre PSD este una contradictorie, în condițiile în care ‘Ministerul Energiei a semnat chiar săptămâna aceasta OUG 20/2026 care face exact opusul – decide închiderea cărbunelui fără să pună nimic în loc’.

Sursa: https://cugetliber.ro/stiri-politica-administratie-ministrul-radu-miruta-acuza-psd-ca-a-copiat-proiectul-usr-privind-energia-pe-carbune-551311

Ultimă oră

Același autor