2.4 C
Constanța
22 decembrie, 2024

Nouă tone de deșeuri din Marea Britanie, descoperite în Portul Constanța

23:07, 10 iunie 2021

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători vamali, comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și reprezentanți ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Constanţa au depistat un container ce conţinea aproximativ

9 tone de deşeuri

(produse second hand), care urmau sa fie importate în România, din Marea Britanie, fără respectarea prevederilor legale.

În data de 10.06.2021, în urma unor activități informativ-operative desfăşurate, polițiștii de frontieră, în cooperare cu lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontiera Constanta Sud, comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanta și reprezentanți ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Constanţa, au descoperit

un container,

sosit din Marea Britanie, pentru o firmă de pe raza judeţului Vrancea care efectua activități de import în România.

În fapt, echipa a constatat faptul că marfa din containerul controlat nu corespunde cu datele declarate și cuprinse în documentele folosite la autoritatea vamală. Acesta era încărcat cu diverse produse electrocasnice second hand (produse in greutate de aproximativ 9 tone), iar în documentele de transport erau trecute elemente de mobilier și jucării.

În acest sens, a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa, deoarece mărfurile sunt deșeuri, produsele având un grad de uzură mai mare decât cel permis. Astfel, acestea nu pot fi puse în libera circulație pe teritoriul României și nici nu pot fi comercializate, punând în pericol viața și sănătatea consumatorilor în cazul folosirii acestora.

Polițiștii de frontieră continuă cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor import ilegal de deșeuri și folosirea de acte nereale la organul vamal iar bunurile vor fi returnate firmei.

Sursa: https://www.curentul.info/actualitate/noua-tone-de-deseuri-din-marea-britanie-descoperite-in-portul-constanta/

Ultimă oră

Același autor