Impact puternic între două TIR-uri. O victimă a rămas încarcerată

Un accident rutier grav a avut loc pe DN7, în localitatea Brezoi, județul Vâlcea. În incident au fost implicate două autotrenuri. O persoană a rămas încarcerată.

Pompierii militari au intervenit de urgență pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor, descarcerare și acordarea primului ajutor. La fața locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Stației de Pompieri Brezoi și Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu două autospeciale de descarcerare, o ambulanță SMURD, o autospecială CBRN, precum și două ambulanțe SAJ.

La sosirea echipajelor, salvatorii au constatat că o persoană era prinsă în cabina unuia dintre autotrenuri. Intervenția a fost rapidă, iar victima a fost extrasă în stare de conștiență și predată echipajelor medicale pentru îngrijiri.

Cea de-a doua persoană implicată, șoferul celuilalt TIR, a fost evaluată de echipajul SMURD, însă a refuzat transportul la spital.

Sursa: https://cugetliber.ro/stiri-eveniment-impact-puternic-intre-doua-tir-uri-o-victima-a-ramas-incarcerata-552851

Ultimă oră

Același autor