Potrivit unui comunicat de presă făcut public marţi de Primăria municipiului Tulcea, actele adiţionale la contractele de închiriere pentru locuinţele din domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale au fost întocmite în baza hotărârii de Guvern nr. 193/2026.
„Menţionăm că actualizarea chiriei se aplică de la data intrării în vigoare a actului normativ, independent de semnarea actelor adiţionale. Refuzul semnării actului adiţional atrage rezilierea contractului, în condiţiile legii „, se specifică în comunicatul de presă.
Datele furnizate Agerpres de autoritatea locală arată că în municipiu există circa 600 de locuinţe sociale ale căror contracte vor fi modificate, cuantumul chiriilor urmând să crească de la 0,8 lei la circa 2 lei, pe metru pătrat.
Sursa: Agerpres
Sursa: https://observatorconstanta.ro/2026/04/21/cresc-chiriile-pentru-locuintele-sociale-din-tulcea/