„Economie, corupție și politică în România lui Nicolae Ceaușescu”, de Cosmin Popa: Lansare de carte și dezbatere publică la Cazinoul din Constanța

Istoricul Cosmin Popa vine vineri la Constanța pentru a-și lansa noul volum, „Economie, corupție și politică în România lui Nicolae Ceaușescu” și pentru o dezbatere publică despre rolul economiei ca mecanism de control în România comunistă, transmite Universitatea Ovidius (UOC) într-un comunicat de presă.

Evenimentul, organizat de Facultatea de Istorie și Științe Politice (FISP) din cadrul UOC, va avea loc vineri la Cazinoul din Constanța, de la ora 18:00, iar la dezbatere vor mai participa conf. univ. dr. Daniel Valentin Citirigă, decanul FISP, și lect. univ. dr. Gabriel Stelian Manea, directorul Departamentului de Istorie și Științe Politice, se mai arată în comunicatul citat.

Volumul publicat de Cosmin Popa cu sprijinul Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc,„aduce în prim-plan modul în care deciziile politice din perioada regimului condus de Nicolae Ceaușescu au modelat economia și au produs mecanisme sistemice de corupție, influențând profund viața cotidiană”, explică universitatea.

Intrarea la eveniment este gratuită, dar se face în baza locurilor disponibile, care pot fi rezervate pe site-ul Cazinoului din Constanța , încheie UOC.

Cine este Cosmin Popa

Cosmin Popa, cercetător științific în cadrul Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” este specializat în istoria Uniunii Sovietice, a Rusiei și a Europei Centrale și de Răsărit în perioadele comunistă și postcomunistă.

El a urmat studii universitare la București și Moscova și a obținut titlul de doctor în istorie la Universitatea din București în anul 2007. după care a desfășurat studii postdoctorale în perioada 2011–2013.

Este membru al Comisiei Mixte a Istoricilor din România și Federația Rusă, dar și al Comisiei româno-ruse pentru studierea problemelor rezultate din istoria relațiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României furat de Rusia lui Lenin după Primul Război Mondial, amintește Universitatea Ovidius.

Autor a peste 80 de studii publicate în reviste științifice de specialitate, Cosmin Popa a semnat și o serie de volume, printre care:

Pentru mai multe detalii, citește și interviurile acordate de Cosmin Popa pentru Info Sud-Est după lansarea invaziei sângeroase a Rusiei împotriva Ucrainei:

Sursa: https://www.info-sud-est.ro/economie-coruptie-si-politica-in-romania-lui-nicolae-ceausescu-de-cosmin-popa-lansare-de-carte-si-dezbatere-publica-la-cazinoul-din-constanta/

Ultimă oră

Același autor