În perioada 13–19 aprilie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au acționat în cadrul operațiunii europene „ROADPOL – SPEED”, având ca obiectiv principal creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație generate de nerespectarea regimului legal de viteză.Potricit IPJ Tulcea, activitățile au fost desfășurate zilnic, polițiștii acționând pe principalele artere rutiere din județ, utilizând echipamente moderne de monitorizare și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, în vederea depistării și sancționării conducătorilor auto care nu respectă limitele legale.În urma acțiunilor desfășurate, polițiștii au aplicat 346 sancțiuni contravenționale în valoare totală aproximativă de 280.300 lei.Acțiunea a avut un caracter preventiv-reactiv, urmărind conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile generate de viteza excesivă sau neadaptată condițiilor de drum, una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave.