1.4 C
Constanța
30 decembrie, 2024

Prăpăd pe litoral după furtuna puternică. Mai mulți șoferi au rămas blocați în mașinile înghițite de apa care depășea chiar și un metru

Potop pe litoral după alerta de cod roșu de furtuni. După două ore de ploaie torențială șoselele au fost acoperite de ape, iar mașinile înghițite până aproape de parbriz. Un drum național din județ a fost închis, din cauza inundațiilor. Șuvoaiele au intrat și în casele oamenilor, iar vântul puternic a doborât mai mulți copaci. Localnicii au primit inclusiv

ca să se adăpostească în fața furiei naturii.

„Ne aflăm pe drumul care face legătura între orașele Constanța și Ovidiu, iar aici, din păcate, mai multe mașini au rămas blocate în apa care depășește chiar și un metru”, transmite Iulia Stanciu, jurnalist Digi24.

Captivi în mașinile înghițite de ape, oamenii au ieșit pe geamurile autoturismelor ca să ceară ajutor. Primele forțe ajunse la fața locului nu au fost autoritățile, ci prietenii șoferilor ale căror mașini au rămas blocate în ape.

„Dă-i, că merge! Dă-i!”

„- Apa cât era?

– Până aici, doamnă. A intrat în mașină!

– Și n-ați mai putut să înaintați?

– Nu”, spune un bărbat.

„- La muncă tre’ să ajung.

– Mașina mai funcționează?

– Nu știu, vedem. Eu sper că merge”, spune un alt tânăr.

„Am stat cred că o oră, cam o oră. Așa e la noi, la români. Am mai fost o dată, am mai stat o dată aici, dar nu poate să facă să curgă apa? N-are unde să se ducă apa! Nu vedeți câta mormanul de pământ e acolo?”, întreabă retoric un alt bărbat.

Abia apoi au ajuns în zonă și polițiști, care au închis complet circulația pe Drumul Național 3C.

Furtuna a făcut ravagii și în Năvodari, unde mai multe locuințe, subsoluri, dar și faleza au fost inundate. Iar vântul puternic a pus la pământ copaci.

Iar în Constanța, parcarea Pavilionului Expozițional din oraș s-a transformat într-un lac. Pompierii au intervenit pentru a evacua apa, care a intrat inclusiv în clădire. Pentru tot județul Constanța autoritățile au emis o avertizare Ro-Alert.

Probleme au fost și în Galați, acolo unde mai multe mașini au fost distruse de copacii smulși din rădăcini de rafalele puternice de vânt. Arborii au fost pur și simplu aruncați peste autoturismele parcate.

„Vântul a bătut cu asemenea forță încât acest copac uriaș a fost smuls din rădăcină și s-a prăbușit peste autoturism. Din fericire, nimeni nu a fost rănit”, transmite Dana Costache, jurnalist Digi24.

„Era mai înalt ca blocul și a fost curent mare”, spune un locatar din zonă.

„Foarte tare, și eu stau și la ultimul etaj. Se auzea, era un pic înspăimântător, dar ne obișnuim cu toate și asta este”, spune o altă localnică din Galați.

Pompierii au intervenit în mai multe zone din oraș, unde vântul a făcut ravagii, iar circulația a fost blocată pe câteva străzi din cauza copacilor doborâți de vânt.

Reporteri: Iulia Stanciu, Dana Costache

Operatori: Cristian Dumitrașcu, Marian Munteanu

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/prapad-pe-litoral-dupa-furtuna-puternica-mai-multi-soferi-au-ramas-blocati-in-masinile-inghitite-de-apa-care-depasea-chiar-si-un-metru-2951161

Ultimă oră

Același autor