Copilul a fost transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti. FOTO: Getty Images
Un copil de patru ani, din localitatea Dumbrăveni, a suferit marţi arsuri grave după ce s-a jucat la o priză, fiind transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat că în jurul orei 15.40 lucrătorii Poliţiei Oraşului Negru-Vodă au fost sesizaţi că un minor s-ar fi electrocutat la domiciliul din localitatea Dumbrăveni.
„Poliţiştii s-au deplasat de îndată la faţa locului, iar din primele cercetări au stabilit că este vorba despre un băiat de patru ani, care s-ar fi jucat la o priză. Copilul a fost preluat de elicopterul SMURD şi transportat la un spital din municipiul Bucureşti”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, copilul a suferit arsuri de gradele doi şi trei pe aproape toată suprafaţa corporală. El a fost ventilat mecanic şi transportat în stare critică cu elicopterul SMURD la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală.