Meteorologii au emis, sâmbătă, avertizare Cod galben de vânt în mai multe localităţi din zona de litoral a judeţului Constanţa.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), se vor înregistra intensificări temporare ale vântului, cu viteze la rafală de 50…55 km/h. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 1 şi 4 grade Celsius.
Este vizată zona de litoral a judeţului Constanta, respectiv zona localităţilor: Constanţa, Năvodari, Ovidiu, Mihail Kogălniceanu, Eforie, Cumpăna, Valu lui Traian, Techirghiol, Tuzla, Lumina, Topraisar, 23 August, Agigea, Corbu, Limanu, Albeşti, Pecineaga, Istria, Săcele, Costineşti şi Mangalia.
Atenţionarea emisă de meteorologi este valabilă sâmbătă, 14 decembrie, până la ora 20:00.
Primăria Municipiului Constanţa îndeamnă cetăţenii evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare şi a imobilelor aflate în construcţie. Reprezentanţii instituţiei sfătuiesc, de asemenea, conducătorii auto să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE
ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
astăzi, 16:57