15.4 C
Constanța
12 martie, 2025

Tablouri din perioada Renașterii, furate din Italia, au fost găsite la Constanța. Trei bărbați încercau să le vândă

Trei bărbaţi au fost prinşi de poliţişti în timp ce unul dintre ei încerca să vândă mai multe tablouri care ar fi fost furate din Italia. Operele de artă, din perioada renascentistă, erau ţinute într-un spaţiu din judeţul Constanţa.

„La data de 6 martie 2025, poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale – I.G.P.R. au depistat în flagrant delict trei cetăţeni români, în timp ce unul dintre aceştia ar fi încercat să vândă mai multe opere de artă. Cele 10 tablouri, din perioada renascentistă, secolul al XVII-lea, ar fi fost sustrase de pe teritoriul Italiei, în cursul anului 2024, acestea fiind deţinute într-o locaţie, din municipiul Constanţa”, a transmis, vineri, Poliţia Română, citată de News.ro.

Operele de artă ar fi fost evaluate de către autorităţile italiene la peste 150.000 de euro.

În acest caz, joi şi vineri, au fost puse în executare 10 mandate de percheziţie domiciliară, activităţile fiind în curs.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/tablouri-din-perioada-renasterii-furate-din-italia-au-fost-gasite-la-constanta-trei-barbati-incercau-sa-le-vanda-3148821

Ultimă oră

Același autor