14 aprilie 2025, 16:32
Preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, efectuează în perioada 12-14 aprilie 2025 o vizită oficială în Republica Azerbaijan, la invitaţia preşedintei Parlamentului azer, Milli Majlis.
În cadrul vizitei, preşedintele Senatului a avut o întrevedere oficială cu doamna Sahiba Gafarova, preşedinta Parlamentului azer, ocazie cu care au fost abordate aspecte privind intensificarea cooperării la nivel parlamentar, subliniindu-se importanţa diplomaţiei parlamentare în consolidarea legăturilor politice, economice şi culturale dintre cele două ţări, arată Senatul într-un comunicat oficial.
Dialogul a evidenţiat dezvoltarea constantă a relaţiilor bilaterale şi potenţialul de aprofundare a acestora în multiple domenii de interes comun.
„Doresc să transmit, în numele Senatului României, profunda noastră apreciere pentru prietenia puternică şi durabilă dintre România şi Republica Azerbaijan. Ţările noastre sunt unite printr-un Parteneriat Strategic bazat pe respect reciproc şi valori comune”, a declarat Preşedintele Senatului României.
Programul vizitei a inclus, de asemenea, ceremonia de depunere de coroane la monumentul „Victoriei” (Zafar) şi la mormântul „Liderului Naţional, Heydar Aliyev”, un gest de respect şi recunoaştere a istoriei şi valorilor naţionale azere, mai anunţă Senatul.
Agenda oficială a cuprins şi o întrevedere bilaterală cu prim-ministrul Republicii Azerbaijan, domnul Ali Asadov. Discuţiile s-au concentrat pe consolidarea relaţiilor economice, Azerbaijan fiind cel mai important partener comercial al României în regiunea Caucazului de Sud. Principalele teme abordate în cadrul discuţiilor au vizat sectorul energetic, care rămâne pilonul central al cooperării economice, România manifestând un interes deosebit pentru aprovizionarea pe termen lung cu gaz azer şi pentru dezvoltarea „coridorului energiei verzi”.
De asemenea, s-au aflat în discuţie şi subiecte ce ţin de transporturi şi conectivitate, domenii identificate cu potenţial strategic pe termen lung pentru ambele state. Vizita a inclus şi un moment simbolic – depunerea de flori la monumentul compozitorului român George Enescu din Baku, singurul monument dedicat unei personalităţi române din întreaga regiune a Caucazului de Sud, amplasat într-un parc ce-i poartă numele
”Această vizită oficială confirmă angajamentul României de a dezvolta şi consolida relaţiile cu Republica Azerbaijan, valorificând oportunităţile de cooperare şi dialog constructiv la nivel parlamentar şi guvernamental, ca instrumente esenţiale în promovarea intereselor comune şi a stabilităţii regionale”, subliniază Senatul.
Din delegaţie au mai făcut parte senatorii Cristian Niculescu Ţâgârlaş, Sebastian Cernic, Antal Lóránt, Eugen Cristian Şipoş şi deputatul Adrian Solomon.