30.4 C
Constanța
26 iunie, 2025

Linia City Tour care leagă Constanța de Mamaia va circula de sâmbătă

Linia City Tour care leagă Constanța de Mamaia va circula de sâmbătă, 14 iunie, a anunțat marți Primăria Constanța.

Linia City Tour va fi deservită de șase autobuze double decker open, care vor cicrcula zilnic, de la ora 9.00 până la ora 22.00, cu o ritmicitate de 25 de minute. Traseul va fi același din anii trecuți.

Plecarea este din Gara Constanța spre zona Far, acolo unde autobuzele vor intra în Portul Constanța pe la Poarta 5 și îl vor părăsi pe la Poarta 1 pentru a ajunge apoi în Portul Turistic Tomis. De acolo vor pleca spre stațiunea Mamaia, trecând prin zona centrală a orașului: str. Termele Romane, str. Mircea cel Bătrân și bd. Mamaia până la capătul de linie. La retur vor circula pe bd. Mamaia, apoi pe bd. Tomis (de luni până vineri) sau pe str. Răscoalei 1907 (în weekend) și bd. Ferdinand până la Cap Linie Gară.

Primăria arată că turiștii și constănțenii vor întâlni pe acest traseu numeroase obiective ale orașului: Farul din Constanța, silozurile construite de ing. Anghel Saligny și Gara Maritimă din incinta portului comercial, Portul Turistic Tomis, centrul orașului, Parcul Arheologic, iar dacă decid să coboare pe traseu pot ajunge cu ușurință în Piața Ovidiu și Centrul Vechi, la Muzeul de Istorie și Arheologie, la Edificiul Roman cu Mozaic, la Muzeul de Artă Populară sau la cel al Marinei Române, la Delfinariu, unde pot vizita tot Complexul Muzeal de Științe ale Naturii sau la Muzeul de Artă.

Prețul unei călătorii va fi de 7 lei, iar biletul pentru o zi costă 11 lei.

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/locale/city-tour-mamaia-1000552.html

Ultimă oră

Același autor