2.4 C
Constanța
26 decembrie, 2024

Educația, singura soluție sigură pentru progres

Sursa foto: Shutterstock.com

Educația este cheia de boltă și mijlocul prin care lumea poate merge mai departe. Nu există cale spre progres personal și colectiv mai accesibilă, mai necesară și mai ușoară alta decât educația.

„ Dă-i omului un pește și va avea de mâncare o zi. Învață-l cum să pescuiască și va avea de mâncare toată viața ”, este proverbul care sintetizează perfect rolul educației.

Inteligența, cea mai de preț avuție

Inteligența a fost și este cea mai mare și mai importantă avuție. Este beneficiul absolut al omului, este chiar definiția lui, dar nu poate fi pusă în valoare cu adevărat decât prin educație, pentru că în absența pregătirii teoretice și, mai apoi, practice individul nu-și poate atinge potențialul real și se va pierde.

Educația este mai mult decât școală și un profesor, înseamnă un parteneriat social în folosul copiilor care primesc astfel bagajul necesar de cunoștințe ce se vor întoarce, cu beneficii, în favoarea fiecăruia dintre noi. United Way și-a făcut un scop din a salva inteligențe, astfel că se implică direct și continuu în a crea un mediu propice învățării, încurajează visurile, oportunitățile și oferă suport necondiționat copiilor din mediile defavorizate, profesorilor care le sunt dascăli și părinților.

Efortul colectiv înseamnă inclusiv

care, cumulate, au contribuit și contribuie la menținerea în școală a aproape 8000 de copii și la perfecționarea a aproape 600 de profesori. Lor li se adaugă mai mult de 1300 de părinți care au primit la rândul lor suport educațional pentru a-și putea susține copiii în școală.

Suport adecvat nevoilor

Ajutorul în favoarea educației este o necesitate în toate societățile, inclusiv în cele foarte dezvoltate, și are, cu adevărat, cele mai bune rezultate atunci când este oferit unde și cât timp este nevoie.

Uneori este necesară doar asigurarea transportului de acasă la școală și invers, alteori sunt suficiente rechizitele, în timp ce în alte situații ajutorul se va rezuma la hrană sau pregătire suplimentară pentru educator, învățător și profesor.

Politicile publice care urmăresc reducerea riscului abandonului școlar au caracter general, astfel că, deși sunt necesare și utile, nu reușesc să acopere toate nevoile specifice, care trebuie personalizate și adaptate în mod logic și eficient la nevoile copiilor și familiilor lor. Astfel, organizațiile nonguvernamentale completează aceste nevoi în mod punctual și au capacitatea de a face exact acele intervenții personalizate, adresate direct acolo unde ele sunt necesare.

La aceasta se adaugă implicarea constantă a organizațiilor non-profit în crearea unui cadru potrivit pentru acumularea de cunoștințe de către cadrele didactice ce lucrează direct cu elevii mai mici sau mai mari aflați în categoriile de risc sau cu deficiențe comportamentale, care au nevoie de o abordare specială și de o înțelegere continuă și activă a necesităților lor.

Colaborarea dintre școală și părinte

Educația implică costuri care se reflectă în rechizite, haine, transport și mâncare. Toate se contabilizează în bugetul familiei, iar atunci când veniturile sunt limitate și sunt doi, trei sau mai mulți copii care merg la școală, lucrurile devin complicate și duc, de cele mai multe ori, la abandon școlar.

Un alt factor ce contribuie la acest fenomen este implicarea copiilor în muncile gospodărești, pentru că nevoia de a asigura minimul de subzistență zilnic anulează beneficiului pe care-l aduce educația.

Comunitățile din mediul rural sunt cele mai dezavantajate, iar din astfel de situații nu se poate ieși decât cu un ajutor constant, țintit exact pe nevoi. Iar aici intervine suportul pe care-l oferă United Way România, cu ajutorul donațiilor publice, prin voluntariat sau parteneriate pro bono. Una dintre caracteristicile implicării United Way România este susținerea pe termen lung oferită familiilor și copiilor, cu unicul scop al școlarizării continue.

Orice demers care contribuie la limitarea și prevenirea abandonului școlar este echivalentul unei investiții profitabile pentru toți. Identificarea copiilor cu risc și găsirea soluțiilor de care aceștia au nevoie este garanția sigură pentru un viitor mai bun.

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/educatie/educatie-solutie-progres-inteligenta-avutie-932450.html

Ultimă oră

Același autor