Consiliul Național al Elevilor, SCRISOARE DESCHISĂ pentru Guvernul Ciucă
Publicat: 26/05/2023, 13:49
Consiliul Național al Elevilor (CNE) a transmis, în contextul grevei profesorilor – o scrisoare deschisă Guvernului României. Elevii cer urgentarea demersurilor de soluționare a revendicărilor cadrelor didactice, pentru a restabili un echilibru în școlile din România, în special în cazul elevilor aflați în ani terminali.
În scrisoarea transmisă guvernului, CNE punctează și faptul că finanțarea corespunzătoare a sistemului de educație trebuie să devină realitate și nu doar o promisiune utopică, repetată la fiecare început de an școlar.
„Se vor amâna examenele până la mijlocul verii sau până în toamnă?”; „Ce se întâmplă dacă vreau să aplic la o facultate în străinătate, iar calendarul de admitere ar fi afectat de amânarea examenelor?”; „Se va îngheța anul școlar?” – sunt doar câteva dintre întrebările punctate în scrisoarea deschisă a elevilor către guvern.
Am intrat în cea de-a cincea zi de grevă generală a profesorilor din România, după ce sindicaliștii din învățământ și guvernanții nu au ajuns la niciun consens în ceea ce privește revendicările dascălilor.
„Stimate Domnule Prim-ministru,
Circumstanța în care ne aflăm este un capitol trist al educației din România. Poate fi punctul culminant, de unde toate aspectele legate de subfinanțarea cronică a sistemului de învățământ se schimbă și aduc educația pe lista priorităților bugetare din România sau poate fi momentul în care observăm
cum nu există niciun semn că lucrurile se vor îmbunătăți.
În acest context, suntem cu toții martori ai unei stări generale de criză, de haos, de incertitudine. Fără o motivație financiară corespunzătoare, nu poate fi vorba despre cadre didactice determinate să își desfășoare în mod optim activitatea la clasă. Acesta a fost punctul de vedere al Consiliului Național al Elevilor încă de la începutul grevei organizate de către profesori. Cu toate acestea, examenele naționale bat la ușă, iar elevii din anii terminali nu au avut parte de o pregătire adecvată alături de profesorii de la clasă în ultimele lor zile de școală.
În acest moment, asigurarea derulării procesului instructiv-educativ în fiecare unitate de învățământ preuniversitar din România se află în mâinile conducerii respectivei școli. Orar provizoriu, cursuri desfășurate în format hibrid sau online, intervale mari de timp între cursurile susținute sau școli în
care nu se desfășoară deloc ore de curs – așa arată la momentul actual sectorul de educație din România.
Tocmai din acest motiv, susținem profesorii și ne dorim ca demersul lor să se finalizeze prin concretizarea revendicărilor acestora. Trebuie să vă aducem la cunoștință și vocea elevilor din anii terminali, care arată neliniște în situația în care săptămâna viitoare debutează înscrierea la examenul de Bacalaureat, fără a avea la momentul actual mediile încheiate.
„Se vor amâna examenele până la mijlocul verii sau până în toamnă?”; „Ce se întâmplă dacă vreau să aplic la o facultate în străinătate, iar calendarul de admitere ar fi afectat de amânarea examenelor?”; „Se va îngheța anul școlar?” – sunt doar câteva dintre întrebările care îi frământă pe acești elevi de la
declanșarea grevei. Soluționarea în cel mai scurt timp a acestei situații de criză este impetuos necesară.
Așadar, solicităm urgentarea demersurilor de soluționare a revendicărilor cadrelor didactice pentru a susține, pe termen lung, un act educațional de calitate, iar pe termen scurt, încheierea în condiții optime a anului școlar în curs. De asemenea, menționăm că fără a lua în considerare solicitările profesorilor, chiar înainte de adoptarea unei noi legi a salarizării, nu vom putea numi această grevă încheiată, chiar dacă cursurile s-ar relua.
Finanțarea corespunzătoare a sistemului de educație trebuie să devină realitate, nu doar o promisiune repetată anual la adoptarea fiecărui buget. Sperăm ca Guvernul României să găsească soluțiile care vor readuce cât mai repede echilibrul în sectorul de educație. Așadar, vă rugăm să luați în calcul aspectele prezentate mai sus și să demarați consultări constante cu reprezentanții sindicatelor din învățământ,
pentru ca elevii, părinții și profesorii să nu fie în niciun fel afectați pe viitor.
Inițiator: Consiliul Național al Elevilor”
Nicolae Ciucă: „Azi ar fi trebuit să-mi depun mandatul. Am decis să continuăm dialogul cu sindicatele din Învăţământ”
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, vineri, că dialogul cu sindicatele din învăţământ va continua.
„Astăzi ar fi trebuit să-mi depun mandatul în condiţiile în care situaţia se menţinea la un anumit echilibru. (…) După discuţiile pe care le-am avut la nivelul coaliţiei şi aseară şi în această dimineaţă, am decis să continuăm dialogul cu sindicatele din învăţământ”, a spus Ciucă, la Palatul Victoria, într-o declaraţie susţinută alături de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi vicepremierul Kelemen Hunor.
În cadrul declarațiilor de presă comune, cei trei lideri au coaliției au anunțat că
CITIȚI ȘI:
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații,
Urmărește Gândul.ro pe
Ce se întâmplă doctore
Râzi cu lacrimi
Cele mai noi
Știri externe –
28 May, 09:10
Emisiuni –
28 May, 09:00
Știri –
Ultima oră
Magazin –
28 May, 08:51
Sanatate –
28 May, 08:34
28 May, 08:30