astăzi, 18:10
FC Voluntari a anunţat, miercuri, că a obţinut serviciile fotbalistului Radu Boboc, acesta semnând un contract pe trei ani.
Radu Boboc este un fundaş dreapta în vârstă de 24 de ani, care a mai evoluat până acum la Viitorul Constanţa, Farul Constanţa şi FCSB. În cele 118 prezenţe pe prima scenă a fotbalului românesc, Boboc a reuşit să marcheze de trei ori şi să ofere 9 pase decisive.
FC Voluntari a anunţat şi prelungirea contractului fotbalistului Adam Nemec. Înţelegerea este valabilă un an. Atacantul slovac a jucat în 71 de partide în cele două sezoane petrecute la FC Voluntari. El a marcat 17 goluri.