O echipă de elevi din Constanţa a realizat un satelit de mărimea unei doze de aluminiu, care poate culege date meteo din spaţiu.
are dotări performante, inclusiv o cameră video, şi comunică cu staţia de la sol pentru a transmite toate informaţiile, iar proiectul elevilor din Constanţa va reprezenta România la una dintre competiţiile organizate de Agenţia Spaţială Europeană.
Elevii au avut de-a face cu o adevărată provocare. Toate sistemele majore ale unui satelit au trebuit să fie introduse într-o doză cu un volum de 330 de mililitri. De asemenea, satelitul de mici dimensiuni trebuie să facă faţă unei lansări.
Misiunea primară a satelitului este să măsoară temperatura şi presiunea atmosferică şi să transmită datele la sol cel puţin o dată pe secundă pentru a putea fi analizate şi integrate pe un grafic.
A doua jumătate a echipei s-a ocupat cu testarea întregului proiect pe fiecare componentă în parte şi scrierea programului software care să guverneze tot.
Elevii din Constanţa vor reprezenta România la turneul final al concursului desfăşurat în Spania, organizat de Agenţia Spaţială Europeană.