Petrolul – FC Argeș 2-1
Etapa a 27-a a Superligii a început cu un mare scandal, în Petrolul – FC Argeș. La Ploiești, la scorul de 1-1, spre finalul meciului, „centralul” Radu Petrescu le-a scos mingea din poartă piteștenilor, inventând o infracțiune ce nu a existat. Se pare că arbitrul a fluierat în „orb”, în compensație, fiindcă i s-a spus de la margine că nu trebuia să acorde faultul ce a precedat lovitura liberă executată de Micovschi și ce s-a terminat cu gol. Și, ca tacâmul să fie complet, în penultimul minut, prahovenii au marcat gol de 3 puncte. Până atunci, meciul a fost destul de plicitisitor, în special în prima repriză. Practic, a fost doar golul trupei Andone, marcat printr-o „scăriță” de Bettaieb, după cadoul primit de la Dongmo. Ploieștenii au replicat prin șutul lui Rareș Pop, din voleu, însă mingea a fost respinsă de Căbuz. Intrat la pauză, Hanca a adus egalarea în minutul 65, cu o „foarfecă” spectaculoasă, după o fixă a echipei sale. A urmat golul anulat din faza descrisă mai sus, când ceasul a bătut minutul 85. Atlfel, „lupii” au fost mai buni în repriza secundă, a avut și ceva ocazii, iar insistențele lor au dat roade în minutul 88. Atunci, Dumitrescu a înscris cu o „torpilă“ din 14 metri și Petrolul ia 3 puncte mari în lupta pentru supraviețuire. Iar prahovenii fac 8 puncte din 12 posibile în ultimele 4 etape. De cealaltă parte, argeșenii pierd teren important în lupra pentru play-off.
Metaloglobus – Oțelul Galați 0-1
Formația lui Gyuszi Balint se agață de ultimele speranțe de play-off cu o victorie pe terenul „lanternei”, născută – însă – greu, după un penalty dubios dictat de Horia Mladinovici și colegii săi din Camera VAR. Iar bucureștenii chiar au început mai bineși au ratat încă din minutul 2, prin Sabater, care a trimis o lovitură de cap, respinsă de Dur-Bozoancă. Gălățenii au replicat prin șutul periculos expediat de Debeljuh. În minutul 24, Bană a fost acroșat în careul gazdelor, faza a fost verificată la VAR și, după patru minute de așteptare, s-a dictat penalty. Brazilianul Conrado a transformat în gol cu un șut puternic pe mijlocul porții. Repriza s-a încheiat cu ocazia lui Huiban, din al patrulea minut al prelungirilor și Oțelul a intrat cu avantaj minim la pauză. În repriza secundă, fazele de poartă cu adevărat periculoase au lipsit. Deși au atacat și cu portarul Gavrilaș în ultimele două minute, Metaloglobus nu a putut egala și Oțelul s-a impus la Clinceni cu 1-0 și a trecut peste UTA și FCSB în clasament, până pe locul 8.
Universitatea Cluj – Csikszereda 4-1
„Șepcile roșii” au trecut rapid peste dezamăgirea cu CFR și au susținut o adevărată demonstrație de forță cu Csikszereda.Clujenii au început meciul sărbătorindu-l pe Dan Nistor, mijlocașul care a ajuns la 500 de meciuri disputate în Liga 1, iar evoluția din prima repriză a clujenilor a mulțumit suporterii, chiar dacă pe bancă nu a stat Cristiano Bergodi, suspendat. Oaspeții au avut două zvâcniri, în minutul 8, când Eppel a marcat, dar golul a fost anulat pentru ofsaid, și în minutul 15, când șutul lui Kleinheisler a fost deviat în bară. Minutul 25 a adus deschiderea scorului, Macalou înscriind din careu. Apoi Drammeh a șutat și Csuros a marcat în propria poartă, dintr-o deviere, în minutul 32. A urmat un penalty pentru U. executat de sărbătoritul Dan Nistor. Pap a respins, dar mingea a ajuns tot la Nistor și acesta a înscris. Dezastrul ciucanilor a fost completat de golul lui Drammeh, din minutul 39, și U Cluj conducea cu 4-0 la pauză. După reluare, gazdele au scăzut ritmul și oaspeții au avut o ocazie, prin Eppel, în minutul 62, jucătorul maghiar reușind să înscrie, în minutul 71, din centrarea lui Bloj. După patru minute ciucanii au primit penalty, la un henț în careu, însă Kleinheisler a trimis peste poartă. Clujenii nu au mai forțat deloc, elevii lui Robert Ilyeș au căutat să înscrie al doilea gol, dar s-a terminat Universitatea Cluj – Csikszereda 4-1.
UTA Arad – FC Botoșani 2-1
Arădenii au reacționat la cele trei eșecuri la rând, două în campionat și unul în Cupă, cu succesul ce-i ține în cărți pentru calificarea în play-off. Victimă, FC Botoșani, care și-a vândut scump pielea, dar asta și pentru că echipa gazdă a ratat ocazii imense la scorul de 1-0. Golul ce a deblocat partida a venit în minutul 22, din stângul fundașului Pospelov, care a reluat din voleu, din 6 metri, la centrarea perfectă a lui Țuțu. Abdallah și Costache au trecut pe lângă o centrare șutată a lui Roman. După o jumătate de oră, a început să joace și echipa din Moldova, care i-a și dat emoții lui Tordai, prin Ongenda și Lopez, care au tras în același loc, de puțin pe lângă bara din dreapta portarului arădenilor. Repriza secundă a început cu o triplă ratare a gazdelor, Tzionis – Abdallah – Costache. Botoșani a atacat apoi mai mult, dar UTA a rămas periculoasă pe contraatac și Abdallah a mai ratat o ocazie mare de unu la unu cu portarul grec. Ocaziile gazdelor s-au răzbunat în minutul 76 și ex.-ul Cîmpanu a egalat cu un șut plasat, lângă bară, din 13 metri lateral dreapta. Finalul a fost interzis cardiacilor. Țăroi a dat pe lângă minge din 4 metri, dar Anestis l-a călcat pe gleznă pe juniorul utist și Găman a dat penalty. Costache a transformat la ultimul său meci la UTA, doar că emoțiile nu se terminaseră. În cel de-al 5-lea minut de prelungire, „centralul” a pus mingea pe var și pentru oaspeți, dar a fost chemat la margine și și-a dat seama că Poulolo nu l-a faultat pe Bota. Penalty-ul a fost revocat și „roș-albii” au luat punctele ce le permite să spere la play-off.
Farul Constanța – FC Rapid 3-1
După remizele cu Petrolul și CFR Cluj, ultima traducându-se prin eliminarea din Cupă, Rapidul a bifat și înfrângerea pe litoral, cu Farul. Ișfan a deschis scorul pentru gazde, după ce a trecut de Pașcanu și l-a lobat elegant pe Aioani, care l-a înlocuit pe accidentant. Era minutul 19, iar oaspeții au reacționat cu 5 minute înainte de finele primei reprize. Atunci, Borza a egalat din centrarea lui Claudiu Petrila. Totuși, gazdele au intrat la pauză în avantaj, prin golul lui Alibec (45+5 – penalty), după ce portarul Iliev (intrat între buturi în locul lui Aioani) l-a faultat pe Marins, la un corner. Farul a avut o bară (9), la șutul lui Ișfan. Alibec (’45) și Radaslavescu (53) au mai ratat și ei ocazii mari pentru Farul. Portarul R. Munteanu s-a remarcat la șutul lui Grameni (13). În min. 89, jocul a fost întrerupt de arbitru pentru scandări discriminatorii, echipe fiind chemate la mijlocul terenului, iar Szabolcs Kovacs a avut o discuție cu căpitanii. Meciul s-a reluat după o pauză de două minute și eșecul trupei lui Gâlcă a fost decretat. Farul ajunge la cota 37 de puncte, fără a fi implicată în lupta pentru play-off.
Universitatea Craiova – FCSB 1-0
Craiovenii au câștigat marele derby al orgoliilor cu campioana și și-a bucurat cei aproximativ 25 de mii de fani prezenți pe „ Ion Oblemenco”. În absența lui Nsimba și Baiaram, Al Hamlawi a fost eroul Universității. Nimeni nu a riscat mai nimic în primele minute de joc, fiind nevoie de tehnica palestianului din atacul lui Coelho pentru golul de 1-0. Al Hamlawi a făcut ce a vrut în careul advers cu Graovac și a finalizat impecabil, cu stângul, la colțul lung al porții apărate de Popa. Au urmat o mulțime de oportunități tot ale Universității, dar, pe rând, Matei, Etim și Al Hamlawi au ratat din poziții ideale. Partea secundă a debutat cu FCSB la cârma partidei, bucureștenii amintindu-și că au nevoie de punct(e) în acest meci. Totuși, în minutul 54, se părea că Universitatea își dublase avantajul prin Matei, însă din camera VAR s-a semnalat un offside. Golul s-a anulat, iar oaspeții au continuat să spere. Din minutul 60, alb-albaștrii s-au retras strategic, iar FCSB a atacat cu toate liniile. Bîrligea a avut o ocazie mare de a egala, dar „capul” lui Bîrligea a trecut de puțin pe lângă poartă. Alte ocazii mari nu au mai fost și craiovenii se distanțează pe primul loc, cel puțin până la meciul celor de la Dinamo. În schimb, FCSB tremură serios pentru locul său din play-off, de acum având nevoie de trei victorii din cele trei meciuri rămase de jucat, cu Metaloglobus și U. Cluj, acasă și la Arad, cu UTA.
Hermannstadt – CFR 1907 Cluj 0-1
Vicecampioana en-titre e pur și simplu de neoprit, ajungând la 8 victorii consecutive în SuperLigă, după ce a câștigat și la Sibiu, cu Hermannstadt. În linia majorității partidelor din această rundă au existat polemici legate de arbitraj. Oaspeții au început în atac și Alibek a trimis pe lângă poartă, după doar 7 minute. Apoi, suedezul a pasat perfect pentru Korenica, care l-a depășit pe portarul Lazar, însă Căpușă a intervenit salvator. Tot kosovarul care a decis meciul de la Arad a fost în prim plan în minutul 42, când a lovit bara, dintr-o lovitură liberă. Parcă de niciunde, gazdele au primit penalty în prelungirile primei reprize, când VAR-ul i-a semnalat lui Andrei Chivulete că Florescu a fost călcat în careu de Keita. A bătut același Florescu, M. Popa a apărat, Politic a ajuns primul la minge, dar a tras pe lângă poarta goală. Penalty-ul trebuia repetat pentru că Djokovic se afla în „căciula” careului când Florescu a dat în minge. Scăpat basma curată, CFR-ul a revenit mai decis de la cabine și a deblocat tabela după un șut de la distanța, deviat ușor de Stoica. Păun a trimis în bară în minutul 62, apoi clujenii au primit penalty pentru un fault al lui Zargary la același Păun. Lazar a parat la execuția lui Korenica și i-a ținut pe sibieni în joc și au făcut din faza din al patrulea minut de prelungire una ce a aprins spiritele. După ce Popa a apărat două șuturi consecutive ale gazdelor, Chivulete a dictat penalty pentru Hermannstadt, după ce Sinyan l-a trântit în careu pe Ciubotaru. Arbitrul a verificat faza la VAR și a decis să anuleze decizia, spre disperarea lui Dorinel Munteanu, care a spus la finalul meciului că rezultatul nu a fost decis de fotbaliști. Cu încă 3 puncte, echipa lui Pancu a urcat până pe locul 5 și locul din play-off pare tot mai la îndemână.
Dinamo – Unirea Slobozia 1-0
Chiar dacă dominat clar meciul cu Slobozia, Dinamo a avut nevoie de 71 de minute pentru a înscrie, dar și de o decizie favorabilă, la șutul de la 35 de metri al lui Carnat, care pare să treacă de linia porții. „Câinii” a controlat autoritar prima repriză de pe „Arena Națională”, ratând șanse importante prin Armstrong, Musi și Soro. Singura fază periculoasă a oaspeților s-a consumat în minutul 40, când Bărbuț și-a pus în valoare viteza, l-a depășit pe Opruț, dar șutul din unghi a fost pe direcția lui Roșca. Dar, cea mai proastă veste a primei părți pentru echipa lui Claudiu Niculescu a fost accidentarea lui Papeau, cel care a decis de unul singur meciul cu Farul. Repriza secundă a început cu transversala lui Opruț, iar după zece minute (63) D. Rusu a respins la lovitura de cap a lui Karamoko. Dinamo a trecut prin emoții uriașe la faza următoare, când Boateng și Roșca nu s-au sincronizat, mingea a fost respinsă până la Carnat, care a trimis spre poartă și mingea a părut că a depășit linia înainte ca portarul arădean al bucureștenilor să o respingă. Golul de 3 puncte al lui Dinamo a căzut în minutul 71, când Armstrong a centrat din dreapta, iar Opruț a apărut pe colțul lung și a marcat cu capul. Dinamo putea să trăiască mai liniștit finalul, dacă Sivis și Mihai nu ar fi ratat la aceeași fază din minutul 84. S-a terminat 1-0 și „roș-albii” din capitală au urcat pe locul 2, la 3 puncte de Rapid, pe care o întâlnesc sâmbătă seara în derby.
Petrolul – FC Argeș 2-1
Hanca 65, Dumitrescu 88 / Bettaieb 38
Sâmbătă, 14 februarie
Metaloglobus – Oțelul Galați 0-1
/ Conrado 30 – penalty
Universitatea Cluj – Csikszereda 4-1
Macalou 25, Drammeh 32, 39, Nistor 36 / Eppel 71
Duminică, 15 februarie
UTA Arad – FC Botoșani 2-1
Pospelov 22, Costache 89 – penalty / Cîmpanu 77
Farul Constanța – FC Rapid 3-1
Isfan 19, Alibec 45+4 – penalty, Vînă 53 / Borza 40
Universitatea Craiova – FCSB 1-0
Al Hamlawi 23
Luni, 16 februarie
Hermannstadt – CFR 1907 Cluj 0-1
/ Biliboc 53
Dinamo – Unirea Slobozia 1-0
Etapa următoare:
Vineri, 20 februarie
Ora 17.00Oțelul Galați – UTA Arad
Ora 20.00FC Botoșani – Universitatea Cluj
Sâmbătă, 21 februarie
Ora 18.00CFR 1907 Cluj – Petrolul Ploiești
Ora 20.30FC Rapid – Dinamo București
Duminică, 22 februarie
Ora 15.00FC Argeș – Farul Constanța
Ora 20.00Unirea Slobozia – Universitatea Craiova
Luni, 23 februarie
Ora 17.00FK Csikszereda Miercurea Ciuc – FC Hermannstadt
Ora 20.00FCSB – FC Metaloglobus București
Partidele vor fi transmise în direct de PRIMA Sport şi DIGI Sport.