17 Feb, 2026 20:35 Gabriela GEVELEGEAN ZIUA de Constanta Marime text
În această seară, 17 februarie 2026, în jurul orei 18:40, a avut loc un accident rutier pe DN2A, în localitatea Ion Roată, județul IalomițaPotrivit ISU Ialomița, la locul intervenției au fost alocate de urgență o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar în sprijinul acestora au acționat și trei echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița.În eveniment au fost implicate un autotren și un autoturism, rezultând patru victime. La sosirea forțelor de intervenție, un bărbat era conștient și încarcerat, iar alte trei persoane — un bărbat, o femeie și un minor în vârstă de aproximativ zece ani — erau inconștiente și încarcerate.Salvatorii au acționat pentru extragerea victimelor, acestea fiind ulterior predate echipajelor medicale prezente la locul solicitării.Cele trei persoane aflate în stare de inconștiență se aflau în stop cardio-respirator. Din nefericire, două dintre acestea nu au răspuns manevrelor de resuscitare și au fost declarate decedate.Bărbatul conștient și minorul care a răspuns manevrelor de resuscitare au fost transportați la Spitalul Municipal Urziceni, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.Conform IPJ Ialomița, din primele verificări efectuate, s-a stabilit că în timp ce autoturismul se deplasa pe DN 2A din direcția Bucureşti către Slobozia, ar fi intrat pe contrasens și ar fi intrat în coliziune cu un autotren care circula din sens opus.Cele patru persoane victime în accident se aflau în autoturism.Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.Citește șiDouă persoane depistate de polițiști în județul Constanța pentru nereguli la volan