În „Ion Neculce”, Buletinul Muzeului Municipal „Regina Maria” Iași, seria a III-a, 2024, dr. Alexandru D. Aioanei, cercetător științific la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” al Academiei Române, Filiala Iași, publică o lucrare cu totul remarcabilă, la limita între un foarte bun articol științific și un captivant scenariu de film politico-polițist:Pierduți în spatele Cortinei de Fier. „Aventurile” a cinci ingineri britanici în Iași la începutul anilor Winston Churchill își ținuse la 5 martie 1946, la Fulton, statul Missouri, SUA, celebrul discurs asupraCortinei de Fier care împărțea Europa în zona liberă, democratică și în cea de influență stalinistă. La 11 iunie 1948 avusese loc în România naționalizarea industriei, care determinase dispariția tuturor companiilor occidentale din țară.Războiul rece începuse, astfel încât, din 1949, au început să fie impuse restricții de deplasare a diplomaților străini, urmând să fie închise consulatele britanice din Cluj și Constanța, numite, după cum aflăm din articolul dlui Aioanei,Agenții ale imperialismului anglo-american . Astfel, Legația Statelor Unite era informată că diplomații americani nu aveau voie să efectueze deplasări în afara Bucureștiului pe o distanță mai mare de 11 km. De asemenea, exista o restricție cu privire la accesul diplomaților occidentali în zonele de la granița cu URSS. De exemplu, Iașul intra în această zonă de interdicție, fiind amplasat la 15 km de frontieră.
Bineînțeles că, la acea vreme, relațiile economice externe ale României erau orientate din ce în ce mai mult către URSS, dar exista și o tradiție a legăturilor cu industria occidentală, la care se adăuga și convingerea mediului industrial de la noi cu privire la calitatea tehnologiilor care veneau din vestul Europei și din SUA. În aceste condiții, se încheie un contract între fabricadin Iași și firmaPlatt Brothers Sales Ltd . din Manchester, contract prin care se cumpărau din Anglia utilaje pentru secția de filatură, care intrase în construcție din 1949. De asemenea, se prevedea ca cinci specialiști britanici să se deplaseze la Iași pentru a face montajul și punerea în funcțiune a instalațiilor pe o perioadă cuprinsă între 12 și 18 luni, de unde rezultă amploarea investiției făcute de partea română.
La data de 25 mai 1950 sosesc pe aeroportul Băneasa primii trei specialiști de la Manchester, aceștia fiind întâmpinați de vice-consulul Legației Marii Britanii, care nu era la curent cu multe din detaliile acestei deplasări. Oricum, cei trei muncitori pleacă la Iași neînsoțiți, deoarece diplomații britanici aveau interdicție în Iași, care era prea aproape de frontiera cu URSS.
De aici, toată povestea capătă un aer ușor absurd, foarte bine descris și documentat de către Alexandru Aioanei. Existau, din partea britanică, două poziții cu privire la șederea la Iași a celor cinci specialiști (ceilalți doi vor sosi în România două luni mai târziu).
Pe de o parte, era poziția Legației Marii Britanii, care cunoștea foarte bine situația politică, economică și socială din România, la care s-au adăugat și informații concrete legate de condițiile în care urmau să muncească și să trăiască muncitorii britanici (aceștia nu erau chiar ingineri, ci muncitori specializați în montajul de utilaje, dar, la vremea aceea, în diverse documente chiar cu caracter oficial, specialiști cu astfel de calificări erau numiți în mod generic). Deci, existau constrângeri tehnice legate de faptul că terenul pe care urmau să fie amplasate utilajele era unul mlăștinos, ceea ce ridica probleme de realizare a fundațiilor. Mai mult, aceste utilaje fuseseră depozitate în condiții improprii, fiind expuse intemperiilor vremii. În ceea ce privește condițiile de viață, acestea erau deosebit de grele din cauza lipsurilor de alimente, apă, îmbrăcăminte, spații de locuit, asistență sanitară etc., specifice unei zone de conflict, Iașul fiind singurul mare oraș din România care s-a aflat pe linia frontului, în primăvara și vara anului 1944.
Pe de altă parte, diplomații erau responsabili în ceea ce privește protecția celor cinci cetățeni britanici. Astfel, exista temerea ca aceștia, necunoscând realitățile politice din România, să fie acuzați de sabotaj sau de spionaj și să fie arestați. O altă temere era legată de posibilitatea îndoctrinării lor cu idei de stânga. Astfel, Legația își asuma răspunderea de a repatria cât mai repede pe cei cinci muncitori, motiv pentru care a înștiințat ministerul de externe britanic (Foreign Office) asupra acestor pericole.
A doua poziție era cea a angajatorului,Platt Brothers Sales Ltd., care era interesat ca muncitorii să petreacă la Iași întregul stagiu necesar punerii în funcțiune a utilajelor. În urma discuțiilor firmei cu reprezentanțiiForeign Office , s-a acceptat ca acest stagiu să fie de măcar șase luni. După doar o săptămână însă, firma revine, afirmând că nu vor retrage pe cei trei muncitori, deoarece nu vor să strice relația cu partea română, iar, mai mult, vor mai trimite două persoane, așa cum era prevăzut în contract. De asemenea, dau asigurări că oamenii lor nu se vor lăsa îndoctrinați de propaganda politică comunistă.
În aceste condiții, situația celor cinci specialiști britanici devine critică, deoarece o eventuală plecare din România nu se putea efectua decât în urma obținerii unor vize de ieșire, care nu puteau fi eliberate decât la solicitarea firmei angajatoare, care nu dorea să compromită punerea în funcțiune a utilajelor de la. Ca o măsură a stării în care erau cei cinci britanici, la 14 august 1950 unul dintre muncitori ajunge la București, la Legația Britanică, unde lasă o scrisoare în care este consemnată starea în care aceștia trăiau și lucrau, solicitând ca până la 30 septembrie să se întoarcă în Anglia, urmând ca restul lucrărilor de punere în funcțiune să fie efectuate de partea română. În scrisoare se arată că nu aveau condiții normale de cazare și de hrană, că se îmbolnăviseră de dizenterie, că nu li se aprobau convorbiri telefonice la București etc. Mai spuneau că li se deschisese corespondența primită, iar corespondența trimisă nu a ajuns la destinație. Mai precizau că, la o ocazie festivă, conducerea fabricii a adus mulțumiri URSS pentru sprijinul tehnologic acordat, fără a se aminti nimic de importul de utilaje din Marea Britanie.
În toată această dispută mai era o instituție care avea o importanță decizională foarte mare, sindicatul –Amalgamated Engineering Union . Din acest motiv, Foreign Office ia decizia ca scrisoarea să nu ajungă și la sindicat, decât în condiții limită.
Legația Britanică de la București nu se lasă și ajunge până la Ministerul Afacerilor Străine, ambasadorul britanic solicitând o întrevedere cu femeia-komisar, expresia autorității absolute, tovarășa Ana Pauker. Până la urmă, ambasadorul Roberts este primit de Ana Toma, o altă excrescență a autoritarismului muncitoresc-comunist, care va aproba, în final, plecarea celor cinci muncitori.
După ce echipa de muncitori ajunge la Londra, cazul este instrumentat, în primul rând, de către presă, fiind vorba de persoane care veneau de dincolo de Cortina de Fier. Ziarul care a scris despre aventura celor cinci a fost tabloidulDaily Mail, care, în numărul din 18 octombrie 1950, a publicat articolul:Cinci oameni înfometați în spatele Cortinei de Fier , articol reprodus de către dl Aioanei în lucrarea sa. Unul dintre eroii poveștii declară căNici unul dintre noi nu s-ar întoarce acolo Sau:Niciodată nu m-am gândit că pot fi condiții de trai atât de rele .
Iașul din 1950 era cam la fel cu Iașul din 1944, atunci când a fost distrus de aviația sovietică în noaptea de 5-6 iunie, când a avut loc debarcarea din Normandia. Moldova trecuse și prin foametea din anul 1947. Iașul nu era raiul pe Pământ. Pentru cei cinci muncitori englezi nu era un loc în care să te întorci, deoarece, atunci când sărăcia e lucie, ospitalitatea, oricâtă ar fi, nu își are suport fizic!
Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este cadru didactic și prorector la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași
Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/muncitori-britanici-la-iasi-dupa-razboi–1836776.html