6.2 C
Constanța
6 martie, 2026

Tulceanul Eduard Ionuț Cocu admis la John Locke Institute din Washington – SUA!

Așa a început – în iunie 2023 – un traseu spre excelență ce demonstrează că nu contează de unde pleci, ci unde vrei să ajungi. Să pleci de la Școala Alexandru Ciucurencu din Tulcea la un prestigios Colegiu din Washington D.C e cea mai bună dovadă că în viață traseul academic are doar destinație pentru un elev excepțional indiferent unde se naște!

Asta deoarece performanța nu se măsoară într-o singură medalie sau diplomă, ci în consecvența cu care un copil își construiește, pas cu pas, propriul traseu academic.Pentru tulceanul Eduard Ionuț Cocu, elev în clasa a XI-a C la Liceul Teoretic Internațional de Informatică Constanța, fost elev la ,,Ciucurencu”, excelența nu este o întâmplare, ci rezultatul unui efort susținut, al lecturilor aprofundate și al argumentelor rafinate în ani de studiu.

După o selecție riguroasă, Eduard a fost admis la prestigiosul Visiting Scholar Programme organizat de John Locke Institute, în Statele Unite ale Americii. Admiterea într-un astfel de program reprezintă o performanță academică de vârf, rezervată elevilor cu un profil intelectual solid, capabili să facă față dezbaterilor și analizelor din domeniul științelor politice, filosofiei și relațiilor internaționale.

Pentru un spirit analitic și riguros, așa cum este Edi, participarea la acest program în Washington D.C. înseamnă mai mult decât o experiență internațională: este o confruntare directă cu idei, concepte și profesori de la universități de top mondial, chiar în „inima” deciziei politice globale: AMERICA!

Capitala americană devine, astfel, scena pe care un tânăr din Tulcea își va testa argumentele și își va consolida vocația pentru științele politice. Momentul are și o încărcătură simbolică aparte. Eduard va împlini 18 ani chiar în timpul acestei experiențe academice de elită, marcând trecerea la maturitate într-un cadru care celebrează gândirea critică, dialogul și excelența intelectuală. Este o coincidență fericită, dar și o confirmare a faptului că maturitatea sa intelectuală a precedat-o deja pe cea biologică.

Parcursul său nu este unul solitar. Părinții transmit mulțumiri tuturor dascălilor care au contribuit la formarea sa, în mod special doamnei Lia Hancianu, strateg educațional și partener de încredere în ultimii doi ani. De asemenea, un rol esențial în dezvoltarea sa l-a avut pregătirea în dezbateri alături de trainerul Theodor Moise, din cadrul Better Speakers, unde Eduard studiază și se perfecționează exclusiv în limba engleză — un exercițiu care i-a accelerat vizibil progresul în ultimul an.

Susținerea comunității a fost, la rândul ei, decisivă. Unident Dental Group, DeltaPedia și alți oameni cu suflet mare au făcut posibilă viitoarea călătorie a lui Edi în America, demonstrând că investiția în educație rămâne cea mai sigură formă de dezvoltare pe termen lung.

Sursa: https://infotulcea.ro/tulceanul-eduard-ionut-cocu-admis-la-john-locke-institute-din-washington-sua/

Ultimă oră

Același autor