FC Argeș a învins azi pe Farul Constanța, scor 1-0, prin golul lui Ricardo Matos, și e aproape calificată în play-off-ul campionatului.
Meciul a fost unul aprig disputat, din motive lesne de înțeles. Și FC Argeș, și Farul Constanța, au ca obiectiv calificarea în play-off, chiar dacă oaspeții mai au doar șanse teoretice de calificare între primele șase.
Ca atare, FC Argeș a controlat prima repriză, a fost mai prezentă în fața porții adverse, a șutat mai mult la poartă și ar fi meritat un gol. Nu l-a marcat, însă, din cauza impreciziei la finalizare.
Totuși, FC Argeș a marcat după pauză (gol Ricardo Matos, câteva minute după reluarea jocului), deși Farul a echilibrat jocul și a început să apară în fața porții lui Cătălin Căbuz. Oaspeții au ținut mai mult de minge în partea a doua, dar fără vreun pericol major pentru poarta Argeșului. Au fost, totuși, 2-3 ocazii bunicele pentru oaspeți, dar fără finalitate pe tabelă.
Adevărul e că era evident pentru orice privitor că jucătorii Farului nu prea mai credeau în șansele lor de a prinde play-off-ul. În schimb, în tabăra Argeșului, starea de spirit a fost diametral opusă. Nici măcar eliminarea antrenorului Bogdan Andone – o nouă mostră de aroganță și de exces de zel a arbitrului Istvan Kovacs – survenită în prima repriză, nu a scăzut din încrederea în sine a alb-violeților.
De notat că la Farul a jucat șiMihai Ișfan,jucător trecut pe CS Mioveni și FC Argeș și care a ales să plece de la Pitești pentru că, ce să vezi, la Pitești nu putea face performanță. Acum face performanță la Farul, în play-out, unde va lupta pentru evitarea retrogradării.
Revenind la joc: s-a încheiat 1-0 pentru FC Argeș, Victorie absolut meritată, care duce pe FC Argeș și mai aproape de play-off. Un singur punct în ultimele două jocuri rămase din sezonul regulat înseamnă calificare indiferent de celelalte rezultate.
O mențiune pentru comentatorul radio Sorin Mățăuanu, care a transmis jocul pentru postul public de radio: intervențiile sale au fost alerte, tonice, la obiect. În sfârșit, cineva care comentează interesant un meci de fotbal, fără să bată câmpii, și care pronunță corect numele jucătorilor străini. Nu e puțin lucru, la ce e azi în peisajul media autohton.
Căutăm bonăCristina Mincu Suntem o familie din Curtea de Argeș, în căutarea…