Leonid Radvinsky, antreprenorul ucraineano-american care deținea platforma OnlyFans, a murit la vârsta de 43 de ani, după o lungă luptă cu cancerul. Decesul a fost confirmat de un purtător de cuvânt, iar familia a cerut respectarea intimității, fără a oferi alte detalii.
Leonid Radvinsky
Omul din spatele unui fenomen global
Radvinsky a devenit acționar majoritar al companiei Fenix International în 2018, la doi ani după lansarea OnlyFans de către britanicii Guy și Tim Stokely. În calitate de proprietar și director, a condus transformarea platformei dintr-un produs de nișă într-un fenomen global, cu milioane de utilizatori.
Sub conducerea sa, OnlyFans a evoluat dintr-o platformă de nișă într-un fenomen cultural global, deși controversat. Popularitatea a explodat în perioada pandemiei de COVID-19. Măsurile de izolare au împins creatorii și consumatorii online, transformând platforma de abonamente într-o sursă principală de venit pentru milioane de utilizatori, scrie Mediafax.
Dividende de sute de milioane și o evaluare de miliarde
În 2025, OnlyFans a distribuit dividende record de 701 milioane de dolari, potrivit Financial Times. Compania lua în considerare vânzarea unei participații majoritare către firma de investiții Architect Capital, într-o tranzacție care evalua platforma la aproximativ 5,5 miliarde de dolari, inclusiv datorii.
Radvinsky s-a născut în Odessa, orașul portuar ucrainean. Familia sa s-a mutat la Chicago când era copil. A studiat economia la Universitatea Northwestern și a absolvit în 2002.
Înainte de OnlyFans, deținea o afacere în sectorul camerelor web pentru adulți. A fondat și Leo, un fond de capital de risc axat pe investiții în companii tehnologice, lansat în 2009.
Familia sa a cerut respectarea intimității și nu a oferit detalii despre ceremonia de înmormântare, citează stiripesurse.ro .