13 Mar, 2026 16:30 Gabriela GEVELEGEAN ZIUA de Constanta Marime text
Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară UM 02022 Constanța a atribuit două contracte privind servicii de instalare și punere în funcțiune echipamente pentru: modernizarea bucătăriei navei NPR 190, în valoare de 110.000 lei, respectiv modernizare bucătărie la nava F221 – Fregata Regele Ferdinand, în valoare de 16.000 de lei. Prezentele contracte sunt acte adiționale la contractele subsecvente nr. A6-N 12833 din 27.11.2025 și A6-N9974/10.07.2025 – „Furnizare instalare și punere în funcțiune echipamente pentru modernizare bucătărie la Nava purtătoare de rachete 190 – Lăstunul”, respectiv – „Furnizare, instalare și punere în funcțiune echipamente pentru modernizare bucătărie la nava F221 (n.r. Fregata Regele Ferdinand)“.Firma câștigătoare pentru primul act adițional esteBlue Line SRL , iar pentru cel de-al doilea,Millennium Development SRL .Potrivit SEAP, Blue Line SRL se va ocupa de: refacerea peretelui și podelei de oțel pe suprafețele degradate, înlocuirea de gusee și refacerea izolației ignifuge din compartimentul bucătărie la nava purtătoare de rachete 190 – Lăstunul.În timp ce Millennium Development SRL se va ocupa de refacerea șapei din bucătăria navei F221 – Fregata Regele Ferdinand, pentru o suprafață de 50 metri pătrați.Despre Blue Line SRL Conform termene.ro, Blue Line SRL a fost înființată în anul 2004, se ocupă cu activități legate de inginerie și are sediul social pe strada Mircea cel Bătrân nr. 99B, Constanța.Sursa citată arată că asociații sunt Vasile Rodica, Urse Marian și Bașa Romeo. Funcția de administrator este deținută de Vasile Rodica.Blue Line SRL a încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri de peste 5,8 milioane lei, profit de peste 360.000 lei, datorii de aproximativ 4 milioane de lei și 28 de angajați.Blue Line SRL are 10 achiziții directe în județul Constanța și 21 de licitații câștigate.Printre autoritățile contractante se numără: Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Șantierul Naval Mangalia, UM 02655.Despre Millennium Development SRL Firma Millennium Development SRL, din Constanța, a fost înființată la data de 07.03.2000 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 4120 – Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.Cifra de afaceri Millennium Development SRL a fost de 8.874.810 lei în anul 2024, cu un profit de 563.076 lei.Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu 14,02%.Millennium Development SRL a raportat un număr de 28 angajați în anul 2024.Asociat este Creative Blaster SRL, iar funcția de administrator o deține Radu Mirona-Maria.Creative Blaster SRL este acționar la Global Contractors SRL.Radu Mirona-Maria este administrator la Creative Blaster SRL.Potrivit licitatiapublica.ro, firma Millennium Development SRL și-a adjudecat 333 de contracte prin achiziții directe, dintre care 329 la nivelul județului Constanța.Printre autoritățile contractante se numără Ministerul Apărării – Unitatea Militara 02133, Spitalul Clinic de Recuperare Medicina Fizicăși Balneologie Eforie Nord, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, Unitatea de Asistență Medico Socială Agigea etc.Până la începutul anului 2023, asociat unic al Millennium Development SRL era Ioana Hornea (de la Academia Navală, condusă până în 2016 de Vergil Chițac, actualul primar al municipiului Constanței), care și-a cesionat părțile sociale către Creative Blaster SRL, ieșind, astfel, din societatea comercială.Totodată, societatea comercială Millennium Development SRL se află în atenția publicului încă din anul 2021 – se vorbește că ar fi construit casa actualului primar al municipiului Constanța, Vergil Chițac. Casa edilului a fost finalizată în anul 2022, are o suprafață de aproximativ 135 mp și este amplasată în localitatea Eforie Nord a județului Constanța.Menționăm că primarul Constanței nu a negat niciodată această legătură, dar nici nu a comentat-o.PRECIZĂRI:Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.Citește și Schimbări la Lu Bee Corp SRL, firmă deschisă de 2 ucraineni. Sediu nou în Constanța și extinderea domeniilor de activitate