Vântul intră în port fără să ceară voie. Îl desface, ca pe o lăută și începe să cânte. O pauză între două chemări. Lemnul, metalul, frânghia, Știu și nu se opun trecerii tăioase! Cedează puțin fără să se rupă. Timpul își amintește de sine printre catarge înfipte în cer. Bărcile nu mai aparțin locului, Sunt suspendate între „aici” și „dincolo”. Fiecare vibrație e o întrebare: cât din tine e ancoră și cât e plecare? Pe mal, stând pe marginea lucrurilor sigure, simți cum liniștea e un echilibru fragil între dorința de a rămâne și inevitabilul de a pleca. Închizi ochii. Nu mai e port. Nu mai e țărm. Doar infinitul… Doar mișcare. Doar devenire.
Sursa: https://www.mangalianews.ro/2026/03/20/ada-vertan-simfonia-unui-drum-nevazut/