12.4 C
Constanța
13 martie, 2026

Adolescente din familii dezorganizate, racolate de un individ care le-a determinat să practice prostituția. Suspectul a ajuns după gratii

La data de 12 martie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 27 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism.Potrivit procurorilor DIICOT, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în luna iulie 2025, profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se aflau două victime minore, cu vârstele de 16 și 17 ani, provenite din medii familiale profund disfuncționale, caracterizate de neglijare severă și abandon timpuriu,  le-a recrutat în scopul exploatării sexuale.Inculpatul a adăpostit persoanele vătămate minore în imobile din comuna Ciurea și din municipiul Iași,  și le-a determinat să practice prostituția în folosul său material.De asemenea, începând cu luna septembrie 2025 și până la finele anului,  același inculpat a determinat o persoană vătămată majoră (18 ani) și i-a înlesnit, în schimbul unor beneficii materiale,  practicarea prostituției,  asigurându-i cazare  în municipiul Iași, administrând anunțuri online și transportând-o la clienții care o solicitau pentru întreținerea de acte sexuale contra cost.

Sursa: https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/adolescente-din-familii-dezorganizate-racolate-de-un-individ-care-le-a-determinat-sa-practice-prostitutia-suspectul-a-ajuns-dupa-gratii-931062.html

Ultimă oră

Același autor