2.4 C
Constanța
14 aprilie, 2025

Adolescenţii suspectaţi de jaf armat într-un magazin din Constanța, reţinuţi pentru 24 de ore

Cei doi adolescenţi, în vârstă de 17 ani, suspectaţi că sunt autorii unui jaf produs într-un magazin, cu ameninţarea vânzătoarei cu un pistol cu bile, au fost reţinuţi, miercuri, pentru 24 de ore, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, citat de Agerpres.

IPJ a transmis, iniţial, că angajații Poliţiei Municipiului Constanţa – Serviciul Municipal de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au efectuat două percheziţii domiciliare, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată, uz de armă fără drept şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. În urma percheziţiilor, la sediul poliţiei au fost conduşi pentru audieri cei doi minori, bănuiţi de săvârşirea faptelor.

„La data de 5 aprilie a.c., în jurul orei 18.00, cei doi, purtând cagule, ar fi pătruns într-un magazin alimentar de pe bulevardul Ferdinand din municipiul Constanţa. Prin ameninţarea şi executarea unui foc cu o armă neletală (pistol cu bile), ar fi deposedat-o pe vânzătoare de suma de aproximativ 1.000 de lei şi un telefon mobil. Ulterior, ar fi părăsit locul faptei”, reiese din comunicatul transmis de IPJ.

Potrivit polițiștilor, suspecții au fugit imediat după comiterea faptei.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/adolescentii-suspectati-de-jaf-armat-intr-un-magazin-din-constanta-retinuti-pentru-24-de-ore-3192331

Ultimă oră

Același autor