„Anunț pe toți cei care lucrează în AEP că vreau să fie ultima reorganizare până în 2030 pentru că în 2026, 2027 să elaborăm legislația necesară, am vorbit de Cod Electoral, de Legea de finanțare a partidelor politice, de Legea de organizare și funcționare a AEP, să pregătim personalul pentru anii electorali care urmează. În 2028 vom avea alegeri locale și parlamentare, vom avea în 2029 alegeri europarlamentare și în 2030 alegeri pentru președintele României, deci vor fi trei ani cu evenimente electorale”, a continuat președintele AEP.
„Este de anticipat să avem alegeri parțiale pentru funcții de primar sau Consilii Locale și, posibil, în contextul în care văd că exista dorința unor primării de a fuziona, trebuie făcut referendum și AEP este implicată. Și nu exclud, eu sunt unul dintre cei care cred că nu am o chestie concretă astăzi, dar se poate oricând și AEP trebuie să fie gata oricând să gestioneze și niște alegeri parlamentare anticipate pentru că se pot întâmpla. Teoretic, cel puțin, se pot întâmpla. Practic, azi nu se întrevede această posibilitate, dar așa cum am spus și altă dată, dacă nu ai un răspuns politic la o situație tensionată din societate, alegerile reprezintă una dintre soluții”, a indicat Țuțuianu.