Alertă pe piața farmaceutică? Constănțenii își fac provizii de medicamente

Situația tensionată din Orientul Mijlociu începe să se resimtă și în buzunarele românilor, inclusiv în ceea ce privește prețul medicamentelor. Tot mai mulți constănțeni se tem că acestea s-ar putea scumpi în perioada următoare, iar reacțiile nu au întârziat să apară.

Într-un context global tot mai instabil, nimic nu mai pare sigur. Medicamentele care ieri erau accesibile pot deveni, peste noapte, mult mai scumpe, în timp ce veniturile rămân aceleași. Pentru bolnavii cronici, dependenți de tratamente zilnice, această situație este cu atât mai apăsătoare. Pe fondul scumpirilor generate de conflictul din Iran, tot mai mulți oameni aleg să își facă provizii, ceea ce a dus la creșterea vânzărilor în farmacii.

„Sunt îngrijorată de ce se întâmplă în lume și în țară. Eu am diabet, tensiune și probleme cu reumatismul și nu pot trăi fără medicamente. Dacă apare o criză și nu se mai găsesc în farmacii, nu știu ce voi face. Deja unele s-au scumpit, mai ales cele necompensate „, ne-a declarat Maria Tudor, pensionară.

În farmaciile din Constanța, numărul clienților a crescut nu doar din cauza temerilor legate de o posibilă criză, ci și pe fondul virozelor de sezon. În același timp, oamenii caută unitățile unde prețurile sunt mai accesibile.

„Momentan suntem bine aprovizionați și nu avem probleme cu stocurile. Există mici creșteri de preț la unele suplimente și medicamente pe fondul scumpirii combustibilului, însă nu vorbim despre o situație alarmantă. Sperăm ca lucrurile să revină la normal „, a declarat Mihaela Minea, șefă de farmacie din Constanța.

Și în cabinetele medicilor de familie se resimte o presiune crescută. Totuși, specialiștii atrag atenția că nu se poate vorbi, deocamdată, despre o criză reală a medicamentelor.

„Este într-adevăr o perioadă mai aglomerată, dar nu din cauza unei crize a medicamentelor. Pacienții vin pentru controale periodice, iar multe mămici se prezintă cu copiii din cauza virozelor specifice sezonului. Există și solicitări de rețete în avans, mai ales în contextul vacanței de Paște, însă nu putem spune că s-a instalat panica. Cu toții sperăm la pace și stabilitate „, a explicat Smaranda Micu, medic de familie.

Alexandru Rogobete: Nu suntem într-o criză

În ciuda asigurărilor venite din partea specialiștilor, temerile persistă în rândul populației, alimentate de incertitudinile globale și de creșterile de preț resimțite deja în mai multe domenii. Zilele trecute ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, dădea asigurări că nu suntem în criză de medicamente și că situația este atent monitorizată.

„Situația de criză generată de conflict impactează toate sistemele și piețele, inclusiv piața farmaceutică. Acesta este și motivul pentru care am elaborat, la nivelul Ministerului Sănătății, un grup tehnic de lucru pentru monitorizarea stocurilor de medicamente, dar și a prețurilor. Ce trebuie să înțeleagă oamenii? Momentan, nu suntem într-o criză „.

Alexandru Rogobete le-a recomandat românilor să nu își facă stocuri, pentru că acestea ar duce, de fapt, la scumpirea medicamentelor.

Sursa: https://cugetliber.ro/stiri-social-alerta-pe-piata-farmaceutica-constantenii-isi-fac-provizii-de-medicamente-551566

Ultimă oră

Același autor