0.1 C
Constanța
26 februarie, 2026

Alertă RO-Alert în județul Tulcea din cauza riscului de cădere a unor obiecte din spațiul aerian – Observator Constanța

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, alerta a fost emisă în urma unei notificări primite din partea Statul Major al Forțelor Aeriene. Mesajul a avut caracter informativ și a vizat populația aflată în zona de graniță cu Ucraina.

În conținutul avertizării s-a precizat că, pe fondul conflictului armat de pe teritoriul ucrainean și al monitorizării permanente realizate de structurile de apărare ale statului român, a existat posibilitatea ca obiecte provenite din spațiul aerian să cadă pe teritoriul național. Totodată, cetățenilor le-au fost transmise măsuri de siguranță și recomandări privind adăpostirea, în cazul în care situația o impune.

Autoritățile reamintesc că persoanele care au nevoie de sprijin sau informații suplimentare pot apela numărul unic de urgență 112.

Alerta aeriană a fost ridicată la ora 18:47. La nivelul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Tulcea au fost înregistrate patru apeluri din partea locuitorilor care solicitau informații suplimentare.

Mesajul RO-Alert a fost transmis în mai multe localități din județ, printre care Grindu, Văcăreni, Jijila, Luncavița, Isaccea, Niculițel, Somova, municipiul Tulcea, Pardina, Chilia Veche, C.A. Rosetti, Sulina, Sfântu Gheorghe, Murighiol, Jurilovca, Sarichioi, Valea Nucarilor, Mihail Kogălniceanu, Mihai Bravu, Babadag, Slava Cercheză, Nalbant, Ciucurova, Topolog, Cerna, Izvoarele, Valea Teilor, Horia, Hamcearca, Frecăței, Mahmudia, Maliuc, Crișan, Măcin, Greci, Turcoaia, Dorobanțu, Baia, Ceamurlia de Jos, Beștepe și Nufăru.

Sursa: https://observatorconstanta.ro/2026/02/25/alerta-ro-alert-in-judetul-tulcea-din-cauza-riscului-de-cadere-a-unor-obiecte-din-spatiul-aerian/

Ultimă oră

Același autor