11.4 C
Constanța
9 mai, 2024

Ambasadorii statelor membre UE au ajuns la un acord cu privire la…

Ambasadorii statelor membre UE au ajuns la un acord cu privire la extinderea energiei regenerabile până în anul 2030

Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord în ceea ce privește extinderea energiei regenerabile în acest deceniu, după ce Franța a obținut asigurări că energia nucleară va avea un rol mai important în tranziţia energetică şi astfel a renunţat la opoziţia sa de ultim moment, scrie

Ambasadorii tuturor celor 27 de state membre şi-au exprimat sprijinul pentru acordul convenit cu Parlamentul European, pentru o directivă destinată creşterii, până la cel puţin 42,5%, a ponderii energiei din surse regenerabile în mixul energetic al UE, până la finele deceniului, înlocuind ţinta actuală de 32%.

Franței i s-a oferit o mică modificare a preambulului acordului încheiat cu parlamentul, recunoscând provocările legate de tranziția sectorului său de amoniac de la gaz la combustibili mai prietenoși cu clima.

Comisia Europeană a oferit, de asemenea, o declarație care a subliniat importanța energiei nucleare în atingerea obiectivelor climatice ale blocului – o recunoaștere pe care Parisul a insistat în mod constant să o obțină.

„Comisia recunoaşte că şi alte surse de energie fără combustibili fosili, pe lângă energiile regenerabile, contribuie la ajungerea la neutralitate climatică până în 2050”.

Aceasta înseamnă că UE a reușit să depășească cu succes ultimul obstacol în calea unui plan verde, care are ca scop să pună continentul pe drumul spre neutralitatea climatică până în 2050.

Franța făcuse presiuni pentru ca acordul să fie redeschis pentru a ține cont de sectorul său nuclear la producerea de hidrogen și amoniac. Însă, o astfel de măsură a fost considerată extrem de controversată, atrăgând mânia altor state membre și a legislatorilor UE.

Urmărește România Liberă pe

2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.

Liderii din mai multe țări africane au sosit, sâmbătă, în Rusia, în cadrul „misiunii de pace” pe care o desfășoară, transmite Fox News. Președinții din…

Partenera starului din „Nașul” (n.r. Al Pacino, 89 ani), Noor Alfallah, în vârstă de 29 de ani, a dat naștere fiului lor, Roman. Publicistul lui…

Cutremur în Vrancea cu magnitudinea de 4.3. Cutremurul a avut loc la 57km SE de Sfântu-Gheorghe, 59km V de Focșani, 60km NV de Buzău,…

Sursa: https://romanialibera.ro/la-zi/ambasadorii-statelor-membre-ue-au-ajuns-la-un-acord-cu-privire-la-extinderea-energiei-regenerabile-pana-in-anul-2030/

Ultimă oră

Același autor