O ambulanţă privată, în care se aflau patru persoane care urmau să ajungă la dializă, a fost implicată, vineri, într-un accident rutier în municipiul Constanţa. În urma evenimentului, o femeie de 77 de ani, aflată în ambulanţă, a fost rănită şi a suferit diverse traumatisme, fiind transportată la spital.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier în municipiul Constanţa, între un autoturism şi o ambulanţă privată, scrie News.ro.
La faţa locului s-au deplasat o autospecială cu apă şi spumă, două echipaje SMURD, autospeciala de transport victime multiple şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean.
„În ambulanţa privată se aflau patru persoane ce trebuiau să ajungă la dializă, la un centru privat. O persoană, sex feminin, 77 ani, din ambulanţa privată a fost transportată la spital de SMURD, conştientă, cooperantă, cu traumatisme de membre superioare şi inferioare. Celelalte trei persoane care au fost preluate de un alt mijloc de transport a firmei respective (este vorba despre trei bărbaţi în vârstă de 46, 64 şi 49 ani)”, au afirmat reprezentanţii ISU Dobrogea.
De asemenea, şoferul autoturismului şi cel al ambulanţei private au refuzat transportul la spital.
Editor :