9 C
Constanța
14 martie, 2026

Asociația Suflete Deschise și SC Arimex Comexim 2000 SRL au ajuns cu daruri la familii din Pecineaga

În Postul Paștelui, Asociația Suflete Deschise și SC Arimex Comexim 2000 SRL, prin parteneriatul social misionar ,,Mai aproape de cel sărman – mai aproape de Dumnezeu” lansează un nou apel, pentru toți creștinii: Fii milos şi fii smerit! „Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri !” Coloseni 4:2.

Pe drumul iubirii, voluntarii Asociaţiei ,,Suflete Deschise” zi de zi, sunt prezenti peste tot în Constanţa, lăudând pe Dumnezeu şi mărturisindu-L pe Hristos tuturor celor din jur, lansând necontenit îndemnuri ,,Fii bun! Fii milos! Fă o faptă bună! Fii miracolul!“.

Astăzi au ajuns din nou cu daruri la cele douăzeci de familii nevoiaşe care vieţuiesc în grajdurile de la Pecineaga. Optzeci de persoane copii ş adulţi, s-au bucurat de prezenţa iubitoare a bunului Hristos, în numele căruia au primit alimente, îmbrăcăminte şi încălţăminte.

Vremea marelui post al Paştelui, ne îndeamnă să ne îndreptăm, să facem mărturisiri din îndemnul sincer şi puternic al conştiinţei, cu părere de rău pentru faptele rele pe care le-am săvârşit, să făgăduim că de aici înainte ne vom strădui din toate puterile noastre să nu mai săvârşim astfel de păcate.

„Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni” (Mat. 11, 28). Aceasta este o chemare universală, a Domnului Hristos pentru toţi, tuturor fiindu-le deschisă uşa mântuirii

Şi pentru ca să ne fie uşoară mântuirea, Dumnezeu nu ne-a dat o singură cale de pocăinţă, nici două, nici trei, ci multe şi felurite, ca, prin mulţimea lor, să ne facă lesnicioasă suirea la cer.

O primă cale de pocăinţă este mărturisirea păcatului. A doua cale de pocăinţă, este aceea a plânsului pentru păcat.

A treia cale de pocăinţă, tot atât de lesnicioasă prin care poţi scăpa de păcate este Rugăciunea! A patra cale de pocăinţă este Smerenia. Dar mai ai şi o altă cale de pocăinţă: Milostenia, împărăteasa virtuţilor, aceea care duce iute pe oameni în bolţile cerurilor, apărătoarea noastră preabună.

Mare lucru este milostenia. De aceea şi Solomon striga: „Mare lucru este omul şi de preţ bărbatul milostiv” (Pilde 20, 6). Mari sunt aripile milosteniei; străbate văzduhul, lasă în urmă luna, depăşeşte razele soarelui, se urcă până în bolţile cerurilor. Dar nici acolo nu se opreşte, ci lasă în urmă şi cerul şi popoarele de îngeri şi cetele de arhangheli şi toate puterile cele de sus şi se înfăţişează chiar înaintea tronului celui împărătesc.

Află asta chiar din Scriptură, care zice: „Cornelie, rugăciunile tale şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 10, 4). Cuvintele: „înaintea lui Dumnezeu” înseamnă: „De-ai avea multe păcate, nu te teme, că ai milostenia apărătoare!”. Nici una dintre puterile cele de sus nu-i va sta împotrivă. Milostenia îşi cere datoria, stând cu poliţa în mână. Insuşi Stăpânul ne-o spune: «Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străîn am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşți fraţi ai Mei, prea mici, (săracilor) Mie Mi-aţi făcut» (Mat. 25, 35-40)“. Milostenia deci îti uşurează toate păcatele tale, oricâte ai avea.

Tot timpul, Hristos vine tainic la noi și prin chipurile smerite ale oamenilor fără adăpost, ale copiilor și bătrânilor abandonați, ale săracilor și bolnavilor, ale oamenilor singuri și întristați, flămânzi și neajutorați.

Hristos Domnul ne descoperă de fapt că omul care ne cere ajutor este pentru noi o chemare la mântuire, dacă-l ajutăm, sau un obstacol în calea mântuirii, dacă-l neglijăm, căci: Milostenia izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat (Tobit 12, 9).

,,Haideți să renunţăm la egoism, să ne întoarcem privirile dinspre noi spre cei din jur, să-i identificăm pe cei care au nevoie de ajutorul nostru şi cu darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu, să căutăm să-i slujim.

Unii au nevoie de o vorbă bună, de o mângâiere, de un zâmbet sincer şi plin de dragoste. Alţii au nevoie de o rugăciune, de un sprijin spiritual spre a ieşi dintr-o încercare, iar alţii de o bucată de pâine, o pătură, un medicament, o hăinuță, un loc în care să poată plânge și să se odihnească.

Nu este nimeni atât de sărac ȋncât să nu poată oferi un zâmbet, o vorbă bună, o mângâiere, o ȋncurajare şi nu este nimeni atât de bogat ȋncât să nu aibă nevoie de acestea!

Dacă suntem la dispoziţia Domnului, El ne pregăteşte faptele bune în care trebuie să umblăm. Haideți să umblăm, precum Hristos, cu curățire, cu smerenie, cu bunătate, să dăm o mână de ajutor…sub orice formă! Fiți buni!

Sursa: https://www.replicaonline.ro/asociatia-suflete-deschise-si-sc-arimex-comexim-2000-srl-au-ajuns-cu-daruri-la-familii-din-pecineaga-652570?z=l

Ultimă oră

Același autor