10.1 C
Constanța
10 martie, 2026

ATENȚIE! Trafic blocat complet pe 12 martie pe Podul Giurgiu–Ruse, timp de cinci ore

Șoferii care plănuiesc să treacă granița spre Bulgaria pe la Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse trebuie să știe că traficul va fi oprit complet joi, 12 martie 2026, între orele 10:00 și 15:00.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu a anunțat că autoritățile bulgare vor efectua lucrări de reparație de urgență la covorul asfaltic pe partea bulgară a podului, motiv pentru care circulația va fi suspendată în ambele sensuri.

Măsura a fost comunicată prin Centrul Comun de Contact Giurgiu, iar autoritățile avertizează că, în intervalul lucrărilor, niciun vehicul nu va putea traversa podul.

Pentru a evita blocajele și întârzierile mari la frontieră, șoferii și firmele de transport sunt sfătuite să aleagă alte puncte de trecere a frontierei:

Poliția de Frontieră Giurgiu, împreună cu Poliția Română și autoritățile bulgare, vor monitoriza traficul pentru a evita ambuteiajele în zona de frontieră.

Sursa: https://cugetliber.ro/stiri-actualitate-atentie-trafic-blocat-complet-pe-12-martie-pe-podul-giurgiu-ruse-timp-de-cinci-ore-549891?utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=ultima-ora&utm_campaign=Slider – ultima ora

Ultimă oră

Același autor