2.8 C
Constanța
17 februarie, 2026

AU CÂȘTIGAT – Minaur se impune la Baia Mare în meciul cu CSM Constanța și urcă pe locul 6 în clasamentul primei ligi

HANDBAL MASCULIN – LIGA I. Luni, 16 februarie 2026, în Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare, în meci contând pentru etapa a 13-a Liga I la handbal masculin, CS Minaur Baia Mare a câștigat, cu 26-24 (12-9), partida cu CSM Constanța. Meciul, arbitrat de buzoianul Ionuț Velișca și gălățeanul Ciprian Popa, a opus echipele clasate la ora partidei pe locurile 7 (Minaur) și 10 (Constanța).

Minaur pornea favorită, având un bilanț pozitiv în ultimele 5 meciuri directe (3 victorii, un egal și o înfrângere), un ascendent în clasament și al obiectivelor în această ediție a campionatului (oaspeții aveau doar o victorie și două egaluri în 11 meciuri disputate). Însă meciurile cu constănțenii nu au fost nicicând ușoare – ultima partidă, disputată în septembrie 2025, la Constanța, în aceleași condiții, s-a încheiat la egalitate (25-25).

A fost o primă repriză cu un final dominat de băimăreni, care au revenit de la 4-7 (min. 19) și au închis primele 30 de minute cu 12-9, având în portarul Makaria (7 intervenții salvatoare, procentaj 44%), Cumpănici, Pavlov (4 goluri) și Nagy (în această ordine) jucătorii care au avut cele mai ridicate aporturi pozitive la jocul echipei.

Repriza secundă a început după modelul primei, cu constănțenii apropiindu-se la 1 gol (min. 38, 14-13), diferență minimă care s-a menținut până în min. 41, când oaspeții chiar au egalat (16-16, gol Dobra de la 9 metri). Băimărenii, cu doar 3 goluri marcate în primele 10 minute ale reprizei, au continuat să rateze cu nonșalanță, chiar din situații de unu la unu, dar în min. 43 au scăpat de angolezul Teca (fost și la Minaur în 2021-2023), eliminat definitiv în urma unui fault la Da Silva Mollino. Așa că Minaur a luat avans de 3 goluri (20-17, min. 46) și au putut respira mai liber ultima jumătate a reprizei de final.

În ultimele 10 minute s-a intrat cu scorul 23-19.o diferență care s-a păstrat și cu 5 min. înaintea finalului (min. 55, 25-21). Nu se mai punea problema câștigătorului, Constanța dând impresia unei echipe blazate, subfinanțate, care se luptă doar pentru evitarea retrogradării, cu un singur jucător care părea că vrea mai mult, interul stânga francez Adama Sako, care a și fost golgheterul partidei, de altfel, cu 8 goluri (5 dintre acestea, „trasoare” de la 9 metri). Final, cu golul lui Bujor în ultimele secunde: 26-24. Prietenește.

Pentru Minaur au marcat: Pavlov (7 goluri), Cumpănici (5 goluri), Sabou (4 goluri), Botea (3 goluri), Kotrc și Da Silva Mollino (câte 2 goluri), Nagy, Racolța și Adoreanu Kraiger (câte 1 gol). Portarul Makaria – 10 intervenții salvatoare. De la Constanța cei mai eficienți au fost Sako (8 goluri), Dobra (5 goluri), Bujor (4 goluri), iar portarul Pașca a avut 8 intervenții salvatoare.

În urma victoriei, Minaur a urcat pe locul 6 în clasamentul primei ligi, cu 13 puncte (profitând și de faptul că Potaissa Turda are un joc mai puțin – a stat în această etapă, prima ligă având număr impar de echipe), și în etapa următoare joacă în deplasare, la finalul săptămânii, în 22 februarie, cu CSM Vaslui (loc 4).

* Foto: @Minaur Baia Mare

Andrei TUDORAN

Sursa: https://2mnews.ro/au-castigat-minaur-se-impune-la-baia-mare-in-meciul-cu-csm-constanta-si-urca-pe-locul-6-in-clasamentul-primei-ligi/

Ultimă oră

Același autor