Au început lucrările de reabilitare și consolidare a malurilor lacului Tăbăcărie. Intervențiile vizează reabilitarea parapeților din beton și a zonelor de promenadă. Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat în luna septembrie contractul de execuție a lucrărilor pentru proiectul „Reabilitarea și consolidarea malurilor lacului Tăbăcăriei”.
Procedura de achiziție a fost finalizată, iar contractul a fost atribuit. În cel mai scurt timp, municipalitatea va demara procedurile necesare pentru începerea efectivă a lucrărilor.
Prin aceste lucrări se urmărește:
Proiectul include refacerea zonelor de promenadă și a trotuarelor, consolidarea malurilor prin lucrări moderne și sigure, precum și amenajarea unui podeț pietonal care va oferi o nouă legătură între zonele lacului.
Valoarea totală a contractului este de aproximativ 25 de milioane de lei (fără TVA), iar durata de execuție a lucrărilor este de maximum 21 de luni.
Lucrările vor fi executate cu respectarea normelor de siguranță și de protecție a mediului, iar la final Constanța va câștiga o zonă modernă, sigură și atractivă pentru locuitori și turiști.