Zi cu o încărcătură emoțională puternică în Portul Constanța, unde nava-școală „Mircea” a ridicat ancora pentru unul dintre cele mai importante marșuri de instrucție din ultimii ani. Sub privirile familiilor și ale celor apropiați, zeci de cadeți români și studenți străini au pornit într-o aventură de peste cinci luni, cu destinația finală Statele Unite ale Americii.
La bordul velierului se află 188 de membri ai echipajului, dintre care 75 de cadeți din anul al II-lea ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” și 19 studenți străini din academii navale din Bulgaria, Franța, Grecia, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania și Turcia. Marșul internațional de instrucție va dura aproximativ 153 de zile, timp în care nava va parcurge circa 14.000 de mile marine și va face escale în 15 porturi din Europa, America de Nord și Africa.
Pentru Forțele Navale Române, acest voiaj are o semnificație aparte, fiind al patrulea marș transatlantic al navei „Mircea”, după cele din 1976, 2004 și 2009. În plus, velierul va participa la ceremoniile dedicate împlinirii a 250 de ani de la independența Statelor Unite, consolidându-și rolul de ambasador al României peste hotare.
„Scopul marșului este antrenarea studenților la bord, instruire pe mare și diplomație navală în cele 15 porturi de escală „, a declarat comandorul Ioan Gabriel Moise, locțiitorul comandantului Academiei Navale și comandantul marșului de instrucție.
Acesta a mai subliniat că viața la bord nu este deloc ușoară, iar traseul ales este unul cu încărcătură istorică: „Studenții dorm la hamac, așa cum se doarme din 1939 încoace. Au un program extrem de încărcat și solicitant, doar nu se ajunge ușor ofițer de marină.
Este un marș istoric. Vom încerca să traversăm Atlanticul pe acolo pe unde marii corăbieri se deplasau cu mărfuri spre America”.
La rândul său, comandantul navei-școală „Mircea”, căpitan comandor Silviu Moraru, a descris voiajul drept o provocare complexă.
„Va fi o aventură foarte lungă. Vorbim de cinci luni în care vom pregăti personalul pentru a utiliza, în condiții cât mai bune, velele. La final, să avem ce povesti „, a spus acesta.
El a rememorat și experiența personală, amintind că a participat la marșul din 2004 în calitate de cadet. „Diferența dintre cadet și comandant este enormă. Atunci învățam și executam ordine, acum sunt cel care le dă „, a mai declarat comandantul navei-școală.
Prima oprire în Statele Unite va fi în portul Miami, la începutul lunii iunie, urmând ca nava să participe ulterior la evenimentele organizate în cadrul Sail250.
O promoție privilegiată
Pentru cadeți, experiența marșului de instruire era oricum una plină de emoții, însă, în acest an, studenții vor avea parte de o adevărată aventură.
„Este foarte provocator. Cred că va fi din ce în ce mai greu, dar vom avea parte de experiențe foarte frumoase „, a spus Scarlat Andreea, studentă la Academia Navală, care consideră că face parte dintr-o „promoție privilegiată” pentru că are ocazia să participe la o asemenea expediție.
Alți tineri recunosc că emoțiile sunt mari, mai ales că pentru mulți este primul voiaj de lungă durată. Ei speră ca acest drum să îi formeze profesional și să îi ajute să devină oameni mai buni.
„Voi face schimb de experiențe cu persoanele pe care voi avea oportunitatea să le întâlnesc, iar când mă voi întoarce, mă voi întoarce cu un dor mai mare de casă și de familie.
Am emoții atât pentru plecare, cât și pentru când voi veni înapoi, dar știu că am să trec peste ele. Nu am mai fost în America și chiar sunt bucuros că am această oportunitate”, a mai spus un tânăr cadet.