5.4 C
Constanța
21 decembrie, 2024

Avocatul lui ÎPS Teodosie: Am susţinut nelegalitatea administrării probelor, a excluderii înregistrărilor / Curtea de Apel Constanţa a amânat pronunţarea în dosarul în care Arhiepiscopul Tomisului este judecat pentru cumpărare de influenţă

astăzi, 12:48

Avocatul lui ÎPS Teodosie în dosarul în care este judecat pentru trafic de influenţă, Irina Stanciu, a declarat că la termenul de vineri a susţinut nelegalitatea administrării probelor şi excluderea înregistrărilor, care nu sunt cele originale. Curtea de Apel Constanţa a amânat pronunţarea pentru procedura de cameră preliminară în dosarul în care Arhiepiscopul Tomisului este judecat pentru cumpărare de influenţă. Astfel, instanţa urmează să decidă peste două săptămâni dacă procesul poate începe sau dacă dosarul se va întoarce la DNA. Decizia însă nu va fi definitivă şi va putea fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La Curtea de Apel Constanţa a avut loc, vineri, ultimul termen în procedura de cameră preliminară în dosarul în care Arhiepiscopul Tomisului este judecat pentru cumpărare de influenţă.

”Astăzi am avut termen în care am susţinut excepţiile de cameră preliminară, am susţinut nelegalitatea administrării probelor din punct de vedere al încălcării principiului loialităţii şi al nelegalităţii, a excluderii probelor derivate, a excluderii înregistrărilor şi proceselor verbale redate către agentul DNA şi, evident, integritatea rechizitorului pe încălcarea dispoziţiei articolului 342. Cred că se va pronunţa o decizie de impact asupra administrării neloialităţii şi nelegalităţii probelor de către Serviciul Teritorial DNA. Pentru că probele otrăvite trebuie să fie eliminate, excluse, astfel încât să nu dobândim o practică în acest sens. Probele otrăvite sunt probele care derivă din înregistrări realizate astfel cum au fost realizate de către numitul Petrică Leaşcu, un veritabil agent provocator”, a declarat, jurnaliştilor, avocatul Irina Stanciu la ieşirea din Curtea de Apel Constanţa.

De asemenea, celălalt apărător al lui ÎPS Teodosie, Adrian Cuculis, a explicat jurnaliştilor de ce acele înregistrări cu Arhiepiscopul Tomisului trebuie să nu fie considerate probe.

”Dacă decizia şi de astăzi şi cea de la Înalta Curte vor fi în sensul de a menţine nişte probe pe care nu le are nimeni, sunt nişte probe pe care le-am distribuit aşa între noi, le-am mai pus pe YouTube, le-am primit pe telefoane fiecare, dar niciodată suportul în baza căruia s-a făcut înregistrarea pentru a fi expertizat deşi el este trunchiat, se vede de la distanţă că e trunchiat, asta înseamnă că justiţia devine nesigură, ceea ce e foarte grav. Pentru că oricine poate filma pe oricine, după care se poate duce acasă poate eventual să introducă imaginele respective într-un program de procesare şi ulterior să le depună ca fiind probe în instanţă”, a explicat Adrian Cuculis.

El a explicat că instanţa se va pronunţa pe excluderea probelor respective.

”Opinez că după toate lucrurile care s-au spus vor merge spre o normalite fie să fie predat suportul optic original, fie dacă nu probele să fie excluse”, a mai adăugat Cuculis.

La termenul precedent avocatul afirmase că înregistrările audio-video pe baza cărora a fost întocmit acest dosar nu există în original la DNA.

Curtea de Apel Constanţa a amânat pronunţarea pentru procedura de cameră preliminară pentru 25 octombrie. Instanţa va decide atunci dacă procesul poate începe sau dacă dosarul va fi returnat la DNA.

Hotărârea Curţii de Apel Constanţ nu va fi definitivă, putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe ÎPS Teodosie, în luna mai a acestui an.

”În luna iulie a anului 2023, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitatea menţionată mai sus, ar fi promis unui om de afaceri (martor în cauză) suma de 160.000 lei, reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obţină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenţei pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcţionarilor cu drept de decizie în această privinţă din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanţarea unor lucrări de construcţie ori reabilitare a unităţilor de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului”, au transmis procurorii DNA.

Ancheta DNA a pornit după o investigaţie Recorder publicată în toamna anului trecut.

Sursa: https://www.news.ro/justitie/avocatul-ips-teodosie-sustinut-nelegalitatea-administrarii-probelor-excluderii-inregistrarilor-curtea-apel-constanta-amanat-pronuntarea-dosarul-arhiepiscopul-tomisului-judecat-cumparare-influenta-1922404811002024101221762393

Ultimă oră

Același autor