Un bărbat din localitatea Orbeni a murit, vineri, după ce un mal de pământ s-a surpat peste el, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău, potrivit Agerpres .Tragedia s-a produs în timp ce victima desfășura lucrări de săpătură în zonă.La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de descarcerare, un container multirisc și un sistem de stabilizare a malurilor, dar și cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean.
„Victima a fost extrasă de către echipele de intervenție, însă, din nefericire, aceasta nu prezenta semne vitale, leziunile suferite fiind incompatibile cu viața”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, sublocotenentul Ancuța Socaci.