Un bărbat de 39 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi pătruns într-o locuință din localitatea Limanu și ar fi incendiat o anexă a imobilului, potrivit informațiilor transmise de polițiști.
Incidentul a avut loc în seara de 25 martie, în jurul orei 19:20, când polițiștii Secției 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai au fost sesizați prin 112 că un bărbat a intrat într-un imobil din Limanu și ar fi provocat incendiul.
În urma verificărilor, anchetatorii au stabilit că suspectul ar fi avut în trecut o relație cu o femeie de 48 de ani aflată în locuință în momentul incidentului, alături de mama și fiica sa.
Polițiștii au evaluat situația prin formularul de evaluare a riscului și au constatat existența unui risc iminent pentru viața, integritatea fizică sau libertatea persoanelor implicate, în contextul unui posibil act de violență domestică.
În aceste condiții, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, prin care bărbatul a fost obligat să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de cele trei femei.
La data de 26 martie, după administrarea probelor, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat procurorului de caz. Instanța a admis ulterior propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Suspectul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Sursa: https://www.telegrafonline.ro/barbat-arestat-la-limanu-dupa-ce-a-incendiat-o-locuinta