* „România nu are, în acest moment, un sistem unitar și obligatoriu de monitorizare continuă a oxigenului și a altor gazei din spitale. În foarte multe unități medicale lipsesc senzori pentru oxigen și dioxid de carbon, nu există sisteme automate de alarmare, iar ventilația este, în multe cazuri, veche, insuficientă sau neadaptată cerințelor actuale. Monitorizarea, acolo unde există, este adesea sporadică și nu permite intervenția rapidă în situații de risc”, consideră prof. univ. dr. Silviu Gurlui, care a anunțat că va iniția o propunere legislativă privind siguranța aerului din spitale
După tragedii care au șocat o țară întreagă – de la Spitalul Județean Piatra Neamț la Institutul Matei Balș și Spitalul de Boli Infecțioase Constanța – o întrebare revine obsesiv: cât de sigure sunt, de fapt, spitalele din România?
O analiză amplă, bazată pe date oficiale din aproape 200 de unități sanitare, prezentată public de prof. univ. dr. Silviu Gurlui, deputat de Iași, scoate la iveală o realitate neliniștitoare: aerul din spitale – un factor critic în prevenirea incendiilor și protejarea vieții – nu este monitorizat în mod sistematic.„Investigațiile oficiale au indicat, în majoritatea cazurilor, cauze precum instalații electrice defecte sau infrastructură neconformă. Cu toate acestea, există un element comun esențial: toate aceste incendii au avut loc în secții medicale în care concentrația de oxigen este ridicată, în special în secțiile ATI. În astfel de medii, oxigenul nu declanșează incendiul, dar îl poate transforma, în câteva secunde, într-un dezastru” , susine parlamentarul ieșean.
Cifrele care îngheață orice optimism
Analiza națională arată fără echivoc dimensiunea problemei: doar 70–80% dintre spitale monitorizează oxigenul, dar în mod fragmentat, fără sisteme integrate, peste 80% NU monitorizează deloc dioxidul de carbon (CO₂), sisteme automate de alarmă există în sub 20% dintre unități, monitorizare completă (O₂ + CO₂ + sisteme automate) apare în doar 5–8% dintre spitale.„România nu are, în acest moment, un sistem unitar și obligatoriu de monitorizare continuă a oxigenului și a altor gazei din spitale. În foarte multe unități medicale lipsesc senzori pentru oxigen și dioxid de carbon, nu există sisteme automate de alarmare, iar ventilația este, în multe cazuri, veche, insuficientă sau neadaptată cerințelor actuale. Monitorizarea, acolo unde există, este adesea sporadică și nu permite intervenția rapidă în situații de risc ”, consideră prof. Silviu Gurlui.
Cu alte cuvinte, în majoritatea covârșitoare a spitalelor din România, nu există control în timp real asupra aerului pe care îl respiră pacienții și personalul medical.
Unul dintre cele mai alarmante aspecte identificate este confuzia generalizată între ventilație și monitorizare.
Multe spitale consideră că simpla existență a unui sistem HVAC sau a aerului condiționat este suficientă. În realitate, aceste sisteme nu oferă informații despre concentrațiile de gaze și nu pot avertiza în timp real asupra unui pericol iminent.
Este ca și cum ai conduce o mașină fără bord: motorul funcționează, dar nu știi nici viteza, nici dacă există o problemă.
Iașul – peste medie, dar departe de siguranță reală
Chiar și în Iași, unul dintre cele mai importante centre medicale din România, situația rămâne departe de ideal.
De exemplu, în unități precum Spitalul Clinic Județean „Sf. Spiridon” sau Institutul de Boli Cardiovasculare există senzori și sisteme de monitorizare pentru oxigen, în principal în zonele unde se utilizează intensiv gaze medicale. În mod similar, în Institutul Regional de Oncologie sau Spitalul de Boli Infecțioase apar sisteme de ventilație controlată și unele componente de monitorizare, însă acestea sunt integrate mai degrabă în infrastructura tehnică a secțiilor decât într-un sistem general de supraveghere a calității aerului la nivel de spital.
„În termeni comparativi, județul Iași poate fi considerat un exemplu dedezvoltare fragmentată : există tehnologii, există investiții, există competență tehnică, însă lipsește integrarea într-un sistem coerent și obligatoriu. Proporțional, se poate aprecia că aproximativ 30–40% dintre unitățile din Iași dispun de elemente de monitorizare (în special pentru O₂), însă sistemele complet integrate, care să includă monitorizare continuă O₂ și CO₂ cu alarmare automată, sunt practic inexistente la nivel de ansamblu” , susține Silviu Gurlui.
Spitale de referință precum Spitalul Clinic Județean „Sf. Spiridon” sau Institutul Regional de Oncologie Iași dispun de sisteme parțiale, în special pentru oxigen, însă acestea sunt limitate la secții critice și nu formează un sistem integrat la nivelul întregii unități.
Monitorizarea dioxidului de carbon este, în cele mai multe cazuri, absentă.
Concluzia este dură: chiar și acolo unde există resurse și expertiză, lipsește cadrul care să oblige integrarea acestor soluții într-un sistem coerent.
„Întrebarea nu mai este dacă există un risc. Întrebarea este cât timp mai acceptăm ca siguranța aerului din spitale să nu fie monitorizată în timp real. Pe baza acestor date, voi iniția o propunere legislativă privind siguranța aerului din spitale, în acord cu practicile europene. Este o măsură de bun-simț, o măsură de siguranță și, mai ales, o măsură care poate salva vieți” , a transmis deputatul Silviu Gurlui.
Daniel BACIU