Liga Zimbrilor revine de vineri în cadru odată cu runda mijlocului returului după ce România cu antrenorul timişorenilor selecţioner, Buricea, a risipit duminical la Buzău avantajul de 5 goluri luat în tur pe terenul unei naţionale fără vreo prezenţă la „Mondiale” şi-n orice caz dintr-o urnă inferioară valorică, în ceea ce a fost penultimul tur al preliminariilor europene, capăt de linie pentru reprezentativa FRH.
Puţin totuşi de mirare dat fiind realităţile şi nu impresiile din handbalul intern, deşi ar fi putut fi şi altfel dacă respectivul 37-32 victorios joia în Turcia ar fi fost cum se cuvine gestionat în dubla manşă, la care s-ar fi salvat aparenţele cu percepţia că ar fi totuşi cumva bine să apuci a juca şi în mai în întâlniri decisive cu favorita Norvegia pentru biletele la turneul final mondial.
Însă tocmai această dezastruoasă gestionare a dublei manşe din postura capului de serie a dat prin intermediul reprezentativei FRH măsuradeficitarei administrări a fenomenului intern la cheremul Federaţiei Române de Handbal, eşecul cu 31-37 (16-21) din retur echivalând unei fidele oglindiri a incapacităţii decidenţilor de a înfrâna ceea ce este un regres „tricolor” continuu la semicercul masculin.
Şi nici nu s-ar putea stopa decăderea la ditamai picajul treptat din lac în puţ cu fiecare alt mai neadecvat conducător federal, de pe vremea lui Gaţu căzându-se comod pe o ureche în privinţa întreţinerii metodice a cultivării sectorului juvenil, iar în mandatele lui Dedu flagelul importurilor pe post de compromis fără sorţi de izbândă ca umplere a găurilor de caşcaval în formarea tinerilor sportivi români căpătând proporţii de masă, ca preluarea frâielor de către ex-arbitrul Din – o alegere ca nuca-n perete, doar să bată încă un piron în coşciugul cândva cvadruplei laureate mondiale.
Încât până şi a se fi trecut de Turcia ar fi însemnat încă totuşi ceva la realităţile şi nu impresiile din handbalul masculin intern, a cărui acumulare a tenebrelor în regim de joase energii e prea avansată pentru a nu fi demascat când îi era lumea mai dragă.
La Buzău, într-un pol mai vechi şi mai nou la semicercul masculin, în faţa a mii de oameni şi cu senzaţia unei calificări ca adjudecate, însă precum handbalul românesc se lăsa demult pe-o ureche în privinţa cultivării „viitoarelor valuri”, la fel s-a lăsat din obişnuinţa intrată-n sânge şi selecţionata cu indisponibilităţi a lui Buricea, încât minutul 26 aducea deja anihilarea completă a deficitului în ansamblul dublei manşe, continuându-se care va să zică „de la zero”.
Turcia şi portarul ei „citindu-i” între timp pe „tricolori” încât golgheterul manşei I, sânmiclăuşeanul Buzle, nu mai taxa în voie, dar în schimb Pehlivan, autorul a 8 goluri în tur pentru „roşii”, adăuga porţiei completat de Yildiz tot cu 10 în cele din urmă, semn că alţii nu şi-au făcut de fapt temele.
Şi se vedea şi mai bine în ultima jumătate de minut, în condiţii de egalitate absolută în ansambul celor două manşe, 32-37 în tur, 31-36 în retur, că suntprost, prost făcute ca notă generală a FRH cu un ex-arbitru diriguitor , gazdele cu posesia mingii cedând-o după timpul de odihnă şidin urna inferioară valorică valorificând-o ca formă de întreţinere a visului unei premiere, cea a calificării naţiunii de pe două continente la „Mondialul” din 2027.
Desigur, Norvegia va fi cu totul altceva în mai decât România în general, dar Turcia a profitat totuşi de degringolada de la semicercul „tricolor” intern strâmbat de-atâtea chinuri ale facerii într-un an electoral.
Iar când suntîn ţara falită şi datoare vândută,ţine-te bine , pentru că românii în general au dovedit deja cu vârf şi îndesat proasta înţelegere a aşa-zisei „democraţii”, încât totul nu poate fi altfel decât un circ ieftin cu puternice trageri de sfori.
Alterând şi mai mult climatul oricum perimat din fenomen , iar astfel a devenit în timp strict datorită personajelor conturându-l în vina lor indubitabil şi colectivă dar neîndoielnic individuală în cazuri mai aparte.
Ca rezultante negative ale lipsei de conştiinţă generând o mentalitate repugnantă, stârnind într-un lanţ al slăbiciunilor schimbări în mai rău pe fondul absenţei voinţei real autentice de a schimba înrâurirea în bine.
Ceea ce duce din aproape în aproape la unvicios, în care, odată prinsă România în spirala necontrolat rătăcitoare a căderii, totul se rezumă la a, metodă sigură de a rămâne în cercul vicios.
Şi nu se poate altfel cu decidenţi mânaţi de interese neavând de-a face cu binele organic al fenomenului, că ar fi ex-arbitrul preşedinte sau ex-preşedintele uns manager la „Municipalul” Timişoarei pentru a demonta peste vară un colectiv tineresc român în favoarea mercenariatului cu 9 străini şi de vârste înaintate în sportul de echipă, dar care Alexandru Dedu nu vede vreo problemă în cumplitul demers, dimpotrivă, autogratulându-se prin a începe anul 2026 cu afişarea publică a intenţiilor electorale de a reveni „la butoane”, declaraţie de intenţie lansată cu praful în ochi„Familia! Familia!…”
Câtă ipocrizie fără perdea în condiţiile în care cu doar 6 luni înainte demontase de la sine putere o tinerească familie alb-violetă, şi încă autohtonă, într-o altă a câta oare tipică schimbare de macaz în handbalul românesc, adoptându-l antrenor cu tot cu un întreg contingent străin şi o masivă falangă constănţeană pe însuşi selecţionerul naţionalei, Buricea.
Dar nu s-a încheiat încă luna martie şi a putut constata că alesul său nu se descurcă deşi cu avantajul luat nici în fruntea aproape întregii „creme” a ce-a mai rămas din handbalul masculin „tricolor”, care va să zică brăileanul George Buricea ar fi putut foarte bine a se mulţumi din vară pe Beghei cu pregătirea tinerilor „moşteniţi” în alb-violet, dacă tot se ţinea la FRH şi la „Municipalitatea” Timişoara la paralelismul selecţioner – antrenor de club, şi bineînţeles că nu i-ar fi picat nasul, însă mai toţi în ziua de azi consideră că li s-ar cuveni descinderea la masa întinsă.
Şi lui Din să tot fie reales fără a conştientiza deranjul creat cu anii, incluzând însăşi numirea lui Buricea ca selecţioner, şi lui Dedu să revină în fruntea FRH de parcă ar mai avea ceva de terminat, eventual în sens negativ, şi lui Buricea să i se pară normal a activa în paralel iar la Timişoara să pregătească 9 străini dintre care majoritatea peste 30 de ani pe când la naţională mai tineri autohtoni.
Dar la asemenea apucături fără pic de conştiinţă şi „pe pilot automat” duce râvna pentru putere, poziţii şi control, goana după avantaje, beneficii, posturi şi posibilitatea stârnirii unor influenţe din interes, acestea constituind priorităţile.
Într-un sport devenit corupt moral, iarînaintaşii săi cândva laureaţi mondiali fără doar se poate se răsucesc în mormânt .
La ceea ce e pus la cale în România în numele frumosului joc în şapte, mai exact al carcasei sale, pentru ambiţiile de putere şi orgoliul nemăsurat al unor săraci cu duhul, vanitoşi nevoie mare şi crezându-se „mici Dumnezei”, fiind pur şi simplu sacrificat un întreg fenomen.
Căci asta se şi petrece, nu întâmplă, nimic nefiind doar întâmplător şi doar ca o coincidenţă. Ci drept efect al unor anumite cauze profunde.
Având de-a face în primul rând cu lipsa conştiinţei, ducând implicit la o mentalitate detestabilă.
Exersate zi lumină de alde Din cel numindu-l selecţioner pe Buricea sau Dedu numindu-l şi antrenor de club pe acelaşi Buricea, rezultantele fiind evidente,încă o eliminare din preliminarii tot în faţa Turciei precum la juniorii sub 18 ani , dar şi o denaturare a spiritului „studenţesc” formator al Politehnicii prin pulverizarea unei tinereşti colectivităţi autohtone în favoarea mercenariatului 30 plus cu tandemul Dedu-Buricea orchestrator.
Pe banii timişorenilor, „fraierii” cum s-ar zice în asemenea cazuri, ignoranţa localnicilor în necunoştinţă de cauză nefiind o virtute dar totuşi eronat apreciată ca fiind astfel.
Iar pe fondul pasivităţii majorităţii îşi pot face de cap inconştienţii iresponsabili, ba în plus şi „vânzând garoafe” despre oarece găzduire a turneului final al Cupei României pe Beghei, ce mai fâs să fi împerecheat în semifinala acasă cu… secund-divizionara Clubul Sportiv al Armatei.
Or pot Din, Dedu şi clica săpăligilor cu râvnă ale handbalului intern să răspândească oricâte false impresii, dar pentru cunoscătorii fenomenului echivalează strict sfidării inteligenţei.
Când de fapt Liga Naţională a devenit o glumă proastă cu 11 cluburi în cadru, multipla campioană Dinamo a capotat lamentabil în grupa Ligii Campionilor ca măsură a slăbiciunilor de pomină ale „Ligii Zimbrilor” în pofida unei întregi pleiade de străini şi la alb-roşii, iar acum şi „tricolorii” puşi să joace şi-n negru ca semn premonitoriu într-o sală în care şi „cădea curentul” înaintea returului cedând turcilor precum o făceau juniorii arătându-se de fapt a… nu „veni din urmă” în confruntarea cu omologii U18 în roşu.
Dar n-are a face cât timp Din poate trage sfori la FRH iar Dedu şi Buricea profita pe Beghei de insolenţa ignorantului Fritz, cel surâzându-i „băile de mulţime” ca imagine şi prin sport, generos remuneraţi din dările timişorenilor doar pentru a rupe alb-violetul de apartenenţa sa identitară, vânzând în schimb ieftine iluzii.
O ruşine naţională şi locală în numele unui frumos joc, deturnat de nişte inşi fără smerenie şi devenit simplu obiect al luptei pentru putere, poziţii, control, influenţe, beneficii şi avantaje.
Nimic în schimb pentru binele realmente organic al fenomenului, ci totul doar la căpătuială, iar mai nou chiar şi fără perdea astfel. Dar între cele 1.291 efecte adverse identificate ale aşa-zisei „vaccinări sigure şi eficiente” se numără şi cel al schimbării de personalitate, ceea ce doar exacerbează atitudinile unora în condiţiile în care caracterul le era oricum cel demascat de dată mai recentă.
Doar au căzut măştile, la mijloc fiind din păcate destinul handbalului masculin intern, care nu cu astfel de personaje, preşedinţi, manageri, selecţioneri conectaţi unor anumite mentalităţi greşite, îşi poate stopa declinul.
Însă spiritul de turmă primează şi interesul poartă fesul, încât caravana trece implacabil făr-a clipi din ochi, orbeşte în urmarea propriilor ţeluri pe termen scurt, fără căpătâi în raport cu mai largile responsabilităţi pe care ar trebui să le manifeste.
N-au nici o treabă decât să-şi ia salariul pentru apariţiile din an în Paşti, şi a se face socoteala că din 29 august până-n 24 mai, aşadar în aproape 9 luni, FRH a pus la dispoziţia prim-divizionarelor doar câte 20 de apariţii, aşadar vreo două pe lună.
Chiar 3 la rând acasă pentru antrenorul-selecţioner „obosit” de eliminarea cu „tricolorii” autohtoni, în postura de a-şi putea linge rănile pe Beghei sâmbătă de la 17:30 contra fostei sale grupări, CSM Constanţa, dar nu altfel decât apelând la cei 9 străini aspiraţi de Dedu la Timişoara.
Ar fi chiar o scăpare pentru Timişoara a prinde din nou Dedu pârghiile federale, „proiectul” de 2 ani cu Buricea antrenând o trupă majoritar străină ca înlocuitoare a uneia tinere autohtone duhnind de la o poştă a Curte de Conturi.
Dar poate şi-or fi luat ceva notiţe cei din handbalul intern distrus de români de la cei din rugby-ul intern distrus de români cum poţi alinia şi 6 titulari naturalizaţi la naţională, oricât de mult oarecare sunt noii cetăţeni ai patriei „pe repede înainte” astfel recunoscuţi pentru a servi cauzei… globalizării prin sport, iar astfel nu şi-ar mai bate Buricea capul, dar să poată şi la reprezentativa FRH beneficia de apucătura discutabilă a axării pe mercenariatul de import la echipa de club.
Următorul episod, sâmbătă de la 17:30 cu „Municipalul” Constanţei, mai modest ca rezultate dar poate mai curăţit de false aparenţe.Programul complet al etapei a XVII-a fiind prezentat pe coloana rezultatelor şi clasamentelor secţiunii Handbal.
Cît despre cele 20 de naţionale europene încă în cursa preliminariilor, spre „Mondiale”, cinci sunt ex-iugoslave iar alte 5 din această zonă a Europei, vecinele Ungaria şi Serbia fiind faţă-n faţă în mai pentru un bilet.