08 iun 2023, 09:36
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com
Românii au spus care cred că este cea mai mare primejdie la adresa copiilor.
Românii consideră că utilizarea excesivă a tehnologiei şi internetului este cea mai mare primejdie la adresa copiilor, excesul de ecrane, expunerea în mediul online şi violenţa din mass-media fiind principalele pericole la care sunt expuşi aceştia în prezent, potrivit unui studiu realizat de o companie de cercetare de piaţă, citat de Agerpres.
„Viaţa acestora se mută tot mai mult în mediul online”
„Românii consideră că principalele pericole la care sunt expuşi copiii sunt cauzate de faptul că viaţa acestora se mută tot mai mult în mediul online. Aşadar, aspectele ce ţin de utilizarea tehnologiei, cum ar fi excesul de ecrane – TV, telefon, tabletă etc. (59%), expunerea în mediul online (52%) sau violenţa din mass-media (43%) sunt urmate de siguranţa fizică – accidente, răniri etc. (40%). Raportându-ne la atitudinile părinţilor, observăm că în preadolescenţă (6-12 ani) şi adolescenţă (13-18 ani) pericolul de a cădea pradă dependenţei de mediul virtual şi ecrane este semnificativ mai mare, pe când în cazul copiilor sub 5 ani siguranţa fizică înregistrează valori semnificativ mai mari”, arată cercetarea.
În ceea ce priveşte principalele măsuri pentru a proteja copiii de aceste pericole se află conversaţiile şi educaţia despre siguranţa online (46%), limitarea timpului petrecut pe internet (46%), petrecerea timpului în aer liber (45%), supravegherea constantă (37%) sau verificarea şi setarea unor filtre de conţinut (32%).
Legat de comportamentele părinţilor, studiul arată că în cazul copiilor sub 5 ani supravegherea constantă este mai des întâlnită (56% vs. 46% total eşantion), în cazul copiilor între 4-12 ani există în mai mare măsură limite clar stabilite ale timpului petrecut pe internet (63% vs. 46% total eşantion), pe când în cazul adolescenţilor între 13-18 ani primează ca importanţă discuţiile şi educaţia despre siguranţa online (57% vs. 46% total eşantion).
Activităţile pe care le au copiii în mediul virtual
„Este cert faptul că una dintre activităţile zilnice ale copiilor este petrecerea timpului în mediul online, 49% dintre copii petrecând în medie între 1-3 ore pe zi utilizând internetul, într-o măsură semnificativ mai mică copiii sub 3 ani (32%). Timpul petrecut online creşte odată cu înaintarea în vârstă, astfel că mai mult de o treime dintre adolescenţi (13-18 ani) utilizează internetul mai mult de 3 ore pe zi (37% vs. 26% total eşantion)”, conform datelor studiului Reveal Marketing Research.
Principalele activităţi pe care le au copiii în mediul virtual sunt vizionarea de videoclipuri şi conţinut media (56%), în special adolescenţii între 13-15 ani (72%), navigarea pe internet şi căutarea de informaţii (52%), într-o măsură semnificativ mai mare copiii din mediul urban (54% vs. 45% mediul rural), jocurile online (49%), preferate cu precădere de copiii din ciclul primar şi gimnazial cu vârste între 6-15 ani (63%), socializarea online cu prietenii (48%), în special în cazul adolescenţilor între 13-18 ani (63%) sau accesarea diferitelor platforme de învăţare online (29%), cu precădere utilizate de adolescenţii între 16-18 ani (38%).
Sistemul de educaţie românesc
În legătură cu situaţia în care se află sistemul de educaţie românesc, studiul arată că o treime dintre români (28%) sunt de părere că învăţământul tradiţional pregăteşte în mică şi foarte mică măsură un copil pentru viaţă.
Astfel că 63% dintre părinţi declară că sunt dispuşi în mare şi foarte mare măsură să plătească suplimentar pentru a oferi copiilor posibilitatea de a studia în domeniile de interes, procent în descreştere cu 13% comparativ cu studiul similar desfăşurat în martie 2021. Având în vedere context socio-economic actual, o potenţială cauză a acestui procent în scădere poate fi reprezentată de dificultăţile financiare în creştere cu care românii se confruntă în ultima perioadă.
În aceeaşi ordine de idei, 7 din 10 părinţi consideră că un copil ar trebui să îşi aleagă singur domeniile de interes pentru el. Principalele criterii luate în considerare de părinţi când aleg activităţile extraşcolare ale copiilor sunt dezvoltarea abilităţilor şi talentelor copilului (71%), interesele şi pasiunile copilului (52%), disponibilitatea activităţii în proximitate (30%) şi costurile asociate activităţilor (17%).
În ceea ce priveşte domeniile percepute de români ca fiind de interes pentru copii regăsim cu precădere activităţi asociate sănătăţii sau domenii percepute în societate ca fiind stabile/ pragmatice, datele arătând un interes mai scăzut pentru activităţile artistice. Cele mai populare activităţi menţionate sunt sporturile individuale (51%), activităţile de dezvoltare personală precum vorbitul în public sau învăţarea bunelor maniere (48%), limbile străine (44%), activităţile din domeniul IT (43%), sporturile de echipă sau diferite tipuri de artă cum ar fi teatru, pictură etc. (34%).
Bugetul lunar pentru activităţile copiilor
„Dacă ne referim la bugetul lunar pe care românii ar fi dispuşi să îl aloce pentru activităţi aliniate intereselor copiilor, cei mai mulţi menţionează o sumă cuprinsă între 300-500 lei (30%), în măsură semnificativ mai mare părinţii cu copii între 13-16 ani (38%) sau între 100-300 lei (21%), în special în cazul părinţilor cu copii până în 5 ani (30%). Ca tendinţă generală observăm că o dată cu înaintarea în vârstă bugetul alocat activităţilor extraşcolare este în creştere, astfel că, cei mai mulţi dintre părinţii adolescenţilor între 16-18 ani menţionează un buget între 500-700 lei (26% vs. 15% total eşantion)”, arată cercetarea Reveal Marketing Research.
Violența asupra copiilor
În cadrul studiului au fost analizate şi percepţiile despre violenţa asupra copiilor prin măsurarea acordului respondenţilor cu diferite proverbe româneşti. Comparativ cu rezultatele studiului similar derulat în 2017, s-a observat menţinerea tendinţei şi evoluţia pozitivă a mentalităţii românilor referitor la parentingul fără violenţă, înregistrându-se valori mici ale acordului cu proverbe tradiţionale cum ar fi „Eu te-am facut, eu te omor” (9%), „Bătaia e ruptă din Rai!” (13%) sau „Unde dă mama creşte” (17%), cu o incidenţă uşor ridicată înregistrată în rândul părinţilor copiilor până în 5 ani (21%).
Pe de altă parte, majoritatea românilor sunt de acord cu proverbul românesc „Rufele murdare se spală în familie” (74%), fapt ce confirmă că în continuare schimbul de idei şi metode de rezolvare a problemelor este unul limitat.
De asemenea, 65% dintre respondenţi consideră în mare şi foarte mare măsură că actele de violenţă verbală ale adulţilor asupra copiilor în spaţiul public sunt semne ale agresiunii fizice acasă. 6 din 10 români (58%) declară că nu rămân nepăsători când observă comportamente violente asupra copiilor în jurul lor, cei mai mulţi dintre aceştia intervenind dacă este o formă gravă de violenţă manifestată prin lovituri puternice (37%) – într-o măsură semnificativ mai mare rezidenţii din mediul urban (39% vs. 32% mediul rural), în timp ce 21% declară că intervin pentru orice formă de violenţă.
În percepţia românilor, principalele măsuri care ar trebui luate pentru a preveni şi combate violenţa asupra copiilor sunt promovarea relaţiilor sănătoase şi non-violente în familie (63%), educaţia şi conştientizarea în şcoli şi comunitate (55%), susţinerea serviciilor de consiliere şi intervenţie în cazuri de violenţă (49%) sau implementarea legilor şi politicilor de protecţie a copilului (45%), relevă studiul citat. se arat.
Studiul s-a desfăşurat online în perioada 22 – 26 mai 2023 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, utilizatori de internet, din mediul urban şi rural. Mărimea eşantionului a fost de 1007 respondenţi, dintre care 837 părinţi de copii, iar eroarea maximă de eşantionare este +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.
Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piaţă full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development.
Sursa: https://www.dcnews.ro/cel-mai-mare-pericol-pentru-copii-ce-spun-romanii_918963.html