12.4 C
Constanța
9 mai, 2024

Cât a ajuns să coste carnea de miel cu o săptămână înainte de Paşte. Este mult mai scumpă decât vita

Carnea de miel este mai scumpă în acest an, iar preţul ei ar putea creşte pe măsura de sărbătoarea se apropie.

Acesta este motivul pentru care mulţi români preferă sa cumpere de acum.

Preţurile diferă însă în toate judeţele din ţară.

Mai este aproximativ o săptămână până la Paște, iar românii deja au început să facă cumpărăturile pentru masa de sărbătoare.

Forfotă este și în ferme. Spre exemplu, la o fermă din județul Giurgiu, sunt pregătirile în toi.

Sunt mulţi miei, dar acesta sunt niște aspecte care au influențat automat și prețul, iar în ceea ce privește cele mai importante motive vorbim, de exemplu, despre faptul că au crescut costurile cu hrana animalelor.

Acesta ar fi un prim motiv, însă este important de spus că au crescut și costurile cu combustibilul, cu energia, iar cei care au astfel de ferme spun că se găsește foarte greu și forță de muncă, în special ciobani.

Așadar, au crescut și costurile cu forța de muncă, aşadar şi prețul a fost afectat.

Preţul unui kilogram a ajuns până la 70 de lei la raft şi ar mai putea creşte zilele viitoare.

În județele de lângă Bucureşti și în Bucureşti se vinde în viu kilogramul de

cu prețuri cuprinse între 22 și 24 lei per kilogram, iar bucureștenii găsesc la raft kilogramul de miel cu aproximativ 45-50 lei per kilogram, conform monitorizării Antena 3 CNN.

În județe precum Mehedinți, la raft kilogramul de miel este aproximativ 40 lei per kilogram, iar la polul opus, în județe precum Arad sau Constanța, prețul poate să depășească chiar și 60 lei pe kilogram. Mai exact, 60-70 lei kilogramul la Arad şi 50-60 de lei la Constanţa.

Preţul unui kilogram de carne de miel, în funcţie de judeţ

45-50 de lei la raft

25 de lei în viu

55 de lei la raft

23 de lei în viu

50 de lei la raft

40 de lei la raft

60-70 de lei la raft

50-60 de lei la raft

50-55 de lei la raft

23-25 de lei în viu

40-50 de lei la raft

20-25 de lei in viu

45-50 de lei raft

23-25 de lei in viu.

Sursa: https://www.antena3.ro/economic/cat-costa-carne-miel-inainte-paste-mai-scump-decat-vita-707937.html

Ultimă oră

Același autor