Caz de tâlhărie în cartierul KM 4-5 din Constanța: Un bărbat, urmărit, bătut și deposedat de bani, de două persoane! Suspecții, condamnați la închisoare

Soluția pe scurt: În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) și alin. (10) C.proc.pen.,condamnă inculpatul CA la pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată , prev. de art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. d) din Codul penal. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) și h) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale a închisorii. În baza art. 65 alin. 1 și 3 C.pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) și h) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a deține, purta și folosi orice categorie de arme din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.Pedeapsa astfel stabilită va fi executată în regim de detenție , conform art. 60 Cod penal. În baza art. 404 alin. 4 lit. a) C.proc.pen. rap. la art. 72 alin. 1 C.pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 04.06.2025, la zi. În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) și alin. (10) C.proc.pen., condamnă inculpatul MB la pedeapsa principală de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată , prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 233-234 alin. (1) lit. d) din Codul penal. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) și h) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art. 65 alin. 1 și 3 C.pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) și h) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a deține, purta și folosi orice categorie de arme din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 92 C.pen.,dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei închisorii de 2 ani și 6 luni pe un termen de supraveghere de 4 ani . În baza art. 93 alin. 1 C.pen., inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Constanța, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C.pen., dispune ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarea obligație: a) să urmeze un curs de pregătire școlară sau de calificare profesională, stabilit de consilierul de probațiune. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 zile în cadrul Direcției de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanța sau la R.A. Județeană de Drumuri și Poduri Constanța. În baza art. 94 alin. 2 C.pen., supravegherea executării obligațiilor se va realiza de către Serviciul de Probațiune Constanța. În baza art. 91 alin. (4) C.pen. rap la art. 404 alin. 2 C.proc.pen., atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 96 alin. 1 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 65 alin. 3 C.pen., pe durata termenului de supraveghere se suspendă executarea pedepselor accesorii. Instanța ia act că inculpatul MB a fost reținut și arestat preventiv în cauză de la data de 04.06.2025 până la data de 04.12.2025. În baza art. 404 alin. 4 lit. b), art. 399 alin. 1 C.proc.pen. cu referire la art. 202 și art. 223 alin. 2 C.proc.pen., menține măsura arestării preventive luate față de inculpatul CA pe o perioadă de 60 de zile, urmând ca măsura să fie verificată cel târziu la data de 23.03.2026. În baza art. 404 alin. 4 lit. b) și art. 399 alin. 1 C.proc.pen. cu referire la art. 202 și art. 223 alin. 2 C.proc.pen., menține măsura preventivă a controlului judiciar dispusă cu privire la inculpatul MB, pe o perioadă de 60 de zile, urmând a fi verificată cel mai târziu la data de 23.03.2026. În baza art. 397 C.proc.pen., cu ref. la art. 25 alin. 1 C.proc.pen., ia act că persoana vătămată RG nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 404 alin. (1) lit. d) Cod proc. pen. rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) C.pen., dispune confiscarea specială de la inculpatul CA a sumei de 500 lei sustrasă persoanei vătămate. În baza art. 404 alin. (1) lit. d) Cod proc. pen. rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) C.pen., dispune confiscarea de la inculpatul MB a sumei de 500 lei sustrasă persoanei vătămate. În baza art. 274 alin. (1) și (2) C.pr.pen, obligă inculpatul CA la plata către stat a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (din care 2.000 lei este suma aferentă urmăririi penale). În baza 274 alin. (1) și (2) C.pr.pen, obligă inculpatul MB la plata către stat a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (din care 2.000 lei este suma aferentă urmăririi penale). Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 2.000 lei, pentru avocat Geantă Alexandra, conform delegației pentru asistență juridică obligatorie seria AV nr. 2771/26.06.2025, rămâne în sarcina statului, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 2.000 lei, pentru avocat Neagu Maria, conform delegației pentru asistență juridică obligatorie seria AV nr. 2772/26.06.2025, rămâne în sarcina statului, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată astăzi, 23.01.2026, prin punerea soluției la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală. Document: Hotărâre 47/2026 23.01.2026

Sursa: https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/justitie/caz-de-talharie-in-cartierul-km-4-5-din-constanta-un-barbat-urmarit-batut-si-deposedat-de-bani-de-doua-persoane-suspectii-condamnati-la-inchisoare-935754.html

Ultimă oră

Același autor