6.2 C
Constanța
14 martie, 2026

CFR Călători introduce de sâmbătă două noi trenuri Alstom, pe ruta Bucureşti Nord – Timişoara Nord şi retur

CFR Călători introduce în circulaţie, începând cu 14 şi 15 martie, trenuri noi pe o rută nouă din programul de circulaţie, respectiv Bucureşti Nord – Braşov – Sighişoara – Deva – Arad – Timişoara Nord şi retur, transmite Agerpres.

Trenul IR 16021 va circula în relaţia Bucureşti Nord (11:20) – Timişoara Nord (23:12), din data de 14 martie, iar IR 16023 Timişoara Nord (09:09) – Bucureşti Nord (21:11), din 15 martie.

„Noile trenuri vor fi operate cu rame electrice Alstom şi vor asigura legături directe între Capitală şi importante oraşe din centrul şi vestul ţării, contribuind la extinderea conexiunilor de transport pe reţeaua feroviară şi la îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie pentru pasageri”, se arată în comunicat.

Ramele electrice care vor opera aceste trenuri fac parte din lotul complet de 12 unităţi Alstom, atribuit pentru operare în cadrul primului contract de servicii publice licitat din România (CSP-L1).

Până în prezent, ramele aflate în exploatare asigură, conform contractului, operarea trenurilor pe mai multe rute principale: Bucureşti Nord – Constanţa şi retur, Bucureşti Nord – Craiova şi retur, Bucureşti Nord – Deva şi retur, Bucureşti Nord – Craiova – Timişoara Nord – Arad şi retur.

„Introducerea acestor trenuri face parte din programul de modernizare a serviciilor de transport prevăzut în Mersul Trenurilor 2025-2026, care are ca obiectiv creşterea calităţii transportului feroviar de călători pe rutele principale din România şi sporirea atractivităţii acestui tip de transport”, dau asigurări reprezentanţii CFR Călători.

Sursa: https://www.ziuadevest.ro/cfr-calatori-introduce-de-sambata-doua-noi-trenuri-alstom-pe-ruta-bucuresti-nord-timisoara-nord-si-retur/

Ultimă oră

Același autor