6.2 C
Constanța
5 martie, 2026

Charlie Ottley – turneu internațional în care promovează România prin gastronomie și cultură

România va fi promovată în mai multe capitale ale lumii printr-un turneu internațional de proiecții și evenimente culturale organizat de scriitorul și producătorul britanic Charlie Ottley, realizatorul seriilor Wild Carpathia și Flavours of Romania, în colaborare cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe.

Turneul include proiecții ale producției de succes Flavours of Romania, difuzată în prezent pe Netflix România, în țări precum Thailanda, Malaezia, Chile, Peru, Columbia și Regatul Unit, cu scopul de a prezenta frumusețea și diversitatea României unui public internațional format din reprezentanți guvernamentali, lideri de opinie și agenții de turism, contribuind la consolidarea relațiilor internaționale și la promovarea turismului românesc.

Evenimentele sunt organizate în parteneriat cu ambasadele României din țările respective și includ un film de aproximativ 75 de minute, cu selecții din sezoanele 2 și 3 ale Flavours of Romania, dedicate celor nouă regiuni istorice ale României. Proiecțiile sunt completate de prezentări și sesiuni de întrebări și răspunsuri cu Charlie Ottley și Oana Mihai, urmate de momente de networking și promovare gastronomică. (…)

Charlie Ottley, cunoscut pentru contribuția sa majoră la promovarea României la nivel global, a declarat:„Eu și Oana plănuiserăm oricum această călătorie pentru a ne revedea cu prieteni și familie, însă, în urma discuțiilor cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, am decis să organizăm proiecții în toate capitalele pe care urmează să le vizităm. Sper ca acest demers să ne ofere ocazia de a arăta atractivitatea României publicului internațional, să stimuleze turismul și să încurajeze o colaborare mai strânsă. Există încă prea multe percepții greșite despre România, iar singura modalitate de a le depăși este să fim prezenți, să ieșim în lume și să arătăm oamenilor ce țară extraordinară avem. Suntem foarte încântați să colaborăm cu noul ministru și sperăm ca aceasta să fie prima dintre multiplele colaborări de succes din lunile care urmează”.

Inițiativa reflectă un efort comun de promovare a României ca destinație atractivă și relevantă, dar și de valorificare a potențialului său cultural și turistic pe scena internațională.

Sursa: https://www.mangalianews.ro/2026/02/11/charlie-ottley-turneu-international-in-care-promoveaza-romania-prin-gastronomie-si-cultura/

Ultimă oră

Același autor