Primarul Constanței, Vergil Chițac, a declarat într-un interviu pentru Replica de Constanța că situația parcărilor din municipiul Constanța este permanent monitorizată. Referitor la eliminarea locurilor de parcare de pe bulevardul Lăpușneanu, primarul a spus că în această perioadă în Tomis Nord, se lucrează la reamenajarea parcărilor. El a precizat că nu are ce să facă pe bulevardul Lăpușneanu având în vedere că este un proiect realizat pe fonduri europene și gândit de administrația Făgădău. Referitor la stațiunea Mamaia, primarul a spus că nu are cum să sprijine agenții economici și că pentru Mamaia se gândește în prezent o soluție pentru un proiect de colectare a apelor pluviale. În ceea ce privește bugetul local, edilul a explicat că așteaptă aprobarea bugetului național pentru a cunoaște resursele pe care se poate baza. Totodată, Vergil Chițac a afirmat că, la sfârșitul săptămânii trecute, a discutat cu premierul Ilie Bolojan despre problemele întâmpinate de municipiu (și nu numai) în urma măririi taxelor și a diminuării cotelor defalcate.
Robert Nenciu, Vergil Chițac
Reduceri de posturi, la Primăria Constanța
Efectele Ordonanței de Urgență a Guvernului privind reforma în administrație se vor resimți și la Constanța. Primarul Vergil Chițac a declarat pentru Replica de Constanța că mai mulți angajați vor fi concediați. Numărul acestora va fi stabilit după ce Prefectura Constanța va trimite către Primărie noua grilă de personal.
„O să reducem personalul. Deja am discutat cu factorii de responsabilitate din primărie și le-am comunicat acest lucru. Așteptăm cifrele exacte de la Prefectură, după care ne vom conforma. Nu avem ce să facem, este o măsură obligatorie, conform legii.
Îmi pare rău, dar trebuie să precizez ceva: numărul de angajați din Primăria Constanța este deja mai mic decât cel de la momentul venirii mele, în 2020. La fel de bine știți că eu nu am adus oameni de la partid și nu am politizat instituția. Nu cred că puteți indica pe cineva angajat de mine pe criterii de carnet PNL. Chiar și în condițiile în care nu am politizat primăria și nu avem personal în exces, legislația ne obligă acum să facem restructurări.
Să mă ierte Dumnezeu, dar nu avem de ales, oricât de greu ar fi din punct de vedere uman. Înțeleg aceste aspecte, dar vom face ceea ce este necesar. Nu pot oferi acum mai multe detalii deoarece nu avem încă cifra exactă de la Prefectură, însă este cert că vom intra în procesul de restructurare. Mai mult sau mai puțin, estimez cam despre ce cifre este vorba, dar nu vreau să avansez o valoare acum.
În ceea ce privește zonele vizate, Poliția Locală nu intră în acest proces, deoarece are un statut separat (un post la 1.200 de locuitori), iar numărul actual de agenți este deja sub plafonul maxim prevăzut de lege. Totuși, după mai bine de cinci ani la primărie, am imaginea exactă a structurilor. Știu care sunt serviciile mai relaxate și care sunt cele mai încărcate, iar restructurările se vor îndrepta, evident, către zonele mai relaxate“ , a declarat primarul Constanței, Vergil Chițac.
Mai puțini bani la buget, mai multe cheltuieli
Chițac a mai spus că în mare parte a fost creionat bugetul pentru anul 2026 însă varianta finală va fi cunoscută abia după adoptarea bugetului național când se vor ști și sumele din cotele defalcate acordate Constanței.
„Nu avem încă cifra exactă și nu o putem stabili decât după ce bugetul național este aprobat. Am primit de la ANAF datele privind cotele defalcate, iar prin SPIT (Serviciul Public de Impozite și Taxe) am evaluat aproximativ sumele pe care le vom colecta din taxele și impozitele locale.
Bugetul se compune din aceste două surse, plus sumele primite de la Guvern. În contrapartidă avem cheltuielile, care sunt numeroase și importante. Mai întâi ne stabilim bugetul de funcționare, unde trebuie să lucrăm „la blană” – scuzați-mi expresia mai puțin academică. Adică vom păstra doar ceea ce este strict necesar, fără a mai angaja studii inutile sau alte cheltuieli nejustificate.
Ambiția mea este să păstrez o componentă cât mai importantă pentru dezvoltare. Avem numeroase proiecte în execuție care consumă mulți bani: cofinanțări europene, cheltuieli neeligibile și, un aspect greu de previzionat, ajustările de prețuri. La fiecare factură, constructorul vine cu ajustări cauzate de inflație (anul trecut a fost de circa 10%), iar legea ne obligă să le acoperim.
Dacă ne uităm la evoluția bugetului, în anul 2020 aveam 790 de milioane de lei, iar anul trecut am ajuns la 2 miliarde. Chiar dacă scădem inflația din această perioadă, tot nu am fi depășit un miliard și puțin. Diferența uriașă este reprezentată de banii atrași prin proiecte cu fonduri nerambursabile, fie europene, fie naționale. De exemplu, etapa a IV-a a proiectului de termoficare este finanțată prin Programul Național de Termoficare, un program foarte bun. Explic mecanismul pentru cei care ne urmăresc: acești bani de dezvoltare sunt înregistrați la venituri în momentul în care îi încasăm, dar se duc imediat către capitolul cheltuieli.
Legat de termenul de finalizare pentru CET, data limită pentru ultima factură posibilă este 31 august. În acest moment, avem un progres fizic de 72% și un progres financiar de 62%. Mai avem câteva facturi depuse la Ministerul Energiei, însă acolo birocrația este mare și lucrurile se mișcă mai greu“ , a afirmat Vergil Chițac.
Vergil Chițac
Pe 31 august 2026 ar trebui pus în funcțiune noul CET
Vergil Chițac a spus că anul acesta, pe 31 august, trebuie închis proiectul privind construcția noului CET în Constanța. Potrivit primarului, prin realizarea acestui proiect costurile pentru încălzirea locuințelor racordate la sistemul centralizat nu vor mai crește.
„La 31 august noul CET ar trebui să producă deja energie electrică pe care să o injecteze în Sistemul Energetic Național și, în același timp, să furnizeze în sistemul de termoficare apă supraîncălzită (agent termic). Aceasta ne va asigura apa caldă începând cu 1 octombrie, când nu este încă nevoie de căldură.
Noul CET va avea 5 motoare care vor genera aproximativ 50 MW electrici și tot atâția MW termici. De asemenea, va dispune de 3 CAF-uri (cazane de apă fierbinte) pentru a suplimenta necesarul de căldură în sezonul rece, deoarece cele 5 motoare nu pot acoperi singure consumul orașului când temperaturile sunt foarte scăzute.
Beneficiile economice și pentru cetățeni:
CET-ul va genera venituri din două direcții, ceea ce va optimiza costurile pentru Constanța prin cogenerare de înaltă eficiență:
Astfel, costurile pentru populație cel puțin nu vor mai crește. Fiind acționar majoritar prin Consiliul Local, interesul nostru este să menținem un preț cât mai mic. Vrem să-i determinăm pe cei care au centrale de apartament sau s-au debranșat să revină în sistemul centralizat, oferindu-le chiar rebranșare gratuită prin societatea de termoficare.
Este un mare avantaj. Dacă ne uităm în urmă la anul 2020, sistemul era la pământ, cel mai vechi din țară. Vechiul CET nu era de fapt un CET, ci un cazan uriaș cu niște pompe care ardeau combustibil pentru a circula agentul termic.
Dacă până la 31 martie nu avem sincope în zonele cu avarii, lucrurile vor fi sub control. În Tomis Nord, de exemplu, intrăm în Etapa 6. Am anunțat deja câștigătorul licitației, dar există riscul ca cei care au pierdut să meargă la CNSC (Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor). Dacă apar contestații, va trebui să așteptăm decizia lor înainte de a atribui contractul și de a începe lucrul. Este esențial să se lucreze la vară, conform proverbului: „omul gospodar își face vara sanie și iarna car”.
Referitor la proiectele de infrastructură, documentația și studiile de fezabilitate pentru străzi și eliminarea parcărilor au fost demarate de vechea administrație. În ceea ce privește trotuarele, strategia noastră este să folosim asfalt, nu elemente de montaj (pavaj)” , a precizat Vergil Chițac.
Problema locurilor de parcare și transportul în comun
În ceea ce privește problema locurilor de parcare, primarul Constanței a explicat faptul că este imposibil să fie realizate locuri de parcare pentru fiecare mașină. El a adăugat că municipalitatea dorește să încurajeze constănțenii să folosească tot mai des mijloacele de transport în comun.
„Referitor la proiectele de infrastructură, documentația și studiile de fezabilitate pentru străzi și eliminarea parcărilor au fost demarate de vechea administrație. În ceea ce privește trotuarele, va aduc aminte ca proiectele aveau asfalt pe trotuare nu elemente demontabile (pavaj). Pe toate bulevardele reabilitate, benzile s-au făcut pentru autobuze, iar problema locurilor de parcare este gravă. Am primit sute de sesizări. Între blocuri este un haos de nedescris.
De exemplu, în Tomis Nord reorganizăm acum prin Confort Urban. Regenerăm urban toată zona Tomis Nord, cuprinsă între străzile Soveja, Tomis, Aurel Vlaicu și Lăpușneanu. Lucrăm pe strada Hortensiei, care este paralelă. Nu facem doar o simplă asfaltare; intrăm pe spațiile verzi, toaletăm copacii, schimbăm iluminatul și asfaltăm inclusiv intrările în blocuri. Spațiile care înainte erau folosite haotic pentru parcări le organizăm și le trasăm, astfel încât să nu mai fie „alambicate” ca acum. Va dura, dar tot cartierul Tomis Nord va arăta așa. Nu vom putea asigura locuri pentru toată lumea.
Din păcate nu putem face nimic pentru agenții economici care au puncte de lucru pe bulevardele unde am eliminat parcările de primele benzi. Acum, pe Lăpușneanu este un proiect cu fonduri europene și nu putem interveni pentru o perioadă de timp. Nu pot să mă angajez acum că peste nu știu câți ani voi face sau nu ceva. Am hotărât să prioritizăm transportul în comun. Avem 22 de autobuze electrice care vor intra în traseu în curând și vom scoate vechile autobuze MAZ. Mai cumpărăm încă 25, avem fonduri prealocate prin Programul Operațional Regional (POR) 2021-2027. Construim și un garaj nou pentru flota electrică. Ambiția noastră este să transformăm toată flota într-una nepoluantă.
Dacă am prioritizat transportul în comun, vrem ca banda dedicată să-i arate cetățeanului că ajunge mult mai repede cu autobuzul decât cu mașina personală. Ar fi hazardat să vă spun ce se va întâmpla peste 5 ani.
Cu riscul de a supăra multă lume, este mai corect să le spunem oamenilor adevărul decât să creăm iluzii: nu există soluția de a crea locuri de parcare pentru fiecare mașină. Nu se poate. Dacă se putea, o făceau alții înaintea noastră. Orașele civilizate au prioritizat transportul în comun și mijloacele alternative.
Trebuie să ne educăm și să înțelegem că, unde se poate, e bine să renunțăm la mașină. Sunt familii care au și trei mașini la un apartament. Dincolo de aglomerație, principalul factor de poluare în Constanța este transportul cu autoturismele personale. Nu mai avem industrie, dar suntem sufocați de trafic“ , a mai spus Vergil Chițac.
Robert Nenciu, Vergil Chițac
Proiect pentru colectarea apelor pluviale pentru stațiunea Mamaia
Referitor la stațiunea Mamaia, primarul Chițac a afirmat că este o prioritate și că în acest sens are deja pregătit un proiect, cel pentru colectarea apelor pluviale.
„Stațiunea Mamaia este o prioritate. Mamaia este atât o stațiune, cât și un cartier al orașului. Am să vă explic de ce nu am început încă lucrările acolo: avem deja un proiect tehnic și ne-am putea apuca de Bulevardul Mamaia chiar mâine, însă ne confruntăm cu o problemă dificilă — colectarea apelor pluviale.
În Mamaia nu a existat niciodată o instalație de colectare a apei de ploaie. Stațiunea nu a fost proiectată pentru densitatea actuală de clădiri. Inițial, era gândită ca o grădină: ploua, iar apa intra direct în pământ. Acum, spațiul verde a dispărut în mare parte, fiind înlocuit de construcții, iar apa nu mai are unde să se scurgă.
Trebuie să realizăm un proiect de canalizare pluvială concomitent cu reabilitarea bulevardului. Problema este unde deversăm această apă. Dacă o ducem în lac, trebuie să treacă prin separatoare de hidrocarburi (pentru a nu polua cu reziduuri de combustibil de pe carosabil). Port discuții de mult timp cu cei de la RAJA pentru a găsi o soluție tehnică și de finanțare. Avem banii și proiectul pentru suprafață (asfalt, iluminat, trotuare, piste de biciclete), dar nu putem asfalta până nu rezolvăm ce e sub pământ“, a mai spus Chițac.
Lucrări de reabilitare pe strada Soveja, în 2026
Potrivit primarului, anul acesta vor fi finalizate lucrările de reabilitare a tramei stradale pe strada Soveja până la intersecția cu bulevardul Tomis.
„Continuăm lucrările pe Bulevardul Dezrobirii până la Cora, apoi ne întoarcem de la Baba Novac, pe Soveja, până la intersecția cu Tomis 3. Anul acesta, tot acest tronson va fi gata, inclusiv iluminatul nou și îngroparea cablurilor în subteran.
Asta am promis în 2020: că orașul va fi un șantier. Nu mai putem sta așa. Oamenii trebuie să înțeleagă că, pentru a face ceva durabil, este nevoie de un pic de deranj.
O terminăm anul acesta și strada Răsuri. Acolo au fost proiecte ale altor companii de utilități care au durat. Ieri am fost pe șantier și am discutat cu directorul de la Confort Urban. S-au asfaltat deja străzile adiacente (ex. Steagului), iar acum urmează strada Răsuri. Va fi o stradă frumoasă“, a mai precizat Vergil Chițac.
Premierul Ilie Bolojan a spus că statul nu poate ajuta mai mult autoritățile locale
Vergil Chițac a precizat că a avut o discuție cu premierul Ilie Bolojan, prezent la Constanța la o petrecere a femeilor liberale de 8 martie, în care i-a explicat că diminuarea cotelor defalcate va crea probleme atât autorităților locale cât și bugetului de stat.
„Am avut o discuție cu premierul Ilie Bolojan despre cotele pentru marile municipii. Se preconizează o scădere a acestor cote pentru noi, pe motiv că am mărit taxele locale. Însă trebuie avute în vedere două aspecte:
Gradul de colectare: Când mărești taxele, gradul de colectare scade. În teorie, ne-ați dat o sumă mai mare, dar în realitate vom încasa mai puțin. Oamenii ne vor învinovăți pe noi, primarii, deși creșterile sunt o consecință a Ordonanței de Urgență privind reforma sistemului public. Ne-am ‘vaccinat’ deja împotriva criticilor, dar problema financiară rămâne.
Proiectele PNRR: Bugetul național se bazează pe cele 10 miliarde de euro din PNRR. Vreau să subliniez că 60% din aceste proiecte sunt derulate de marile municipii, inclusiv Constanța. Noi avem peste 30 de clădiri în reabilitare, proiecte care însumează aproape 200 de milioane de euro.
Aici apar ajustările de prețuri. Inflația a fost de 10%, iar antreprenorii vin cu două facturi: factura de execuție și factura de ajustare. Această ajustare trebuie plătită de noi, din bugetul local. Dacă Guvernul ne ia banii prin scăderea cotelor, nu mai avem acel ‘buffer’ (rezervă) pentru a plăti ajustările. Dacă nu le plătim, proiectele PNRR nu se vor finaliza, iar cele 10 miliarde de euro nu vor mai intra în țară.
Ilie Bolojan a spus direct că atât poate duce statul român în acest moment. Înțeleg presiunea imensă de pe umerii săi. Trebuie să reducă deficitul public de la 8,4% la 6,4%. Două puncte procentuale din PIB-ul României (estimat la 400 de miliarde de euro) înseamnă 8 miliarde de euro. Adică aproximativ 40 de miliarde de lei. Premierul trebuie să găsească o cale să crească încasările și să reducă cheltuielile cu această sumă uriașă față de anul trecut.” , a explicat Vergil Chițac.
Vergil Chițac
Fără săli de păcănele în municipiul Constanța
Primarul Constanței, Vergil Chițac, a decis: fără săli de păcănele în municipiul Constanța. În acest sens va fi supus votului în Consiliu Local un proiect de hotărâre care să consfințească acest lucru.
„Consilierii de la AUR propun eliminarea totală a jocurilor de noroc, iar USR vrea ca acestea să funcționeze doar în stațiunea Mamaia. Cei de la USR, „tinerii frumoși și liberi” care vorbeau despre meritocrație și despre privilegierea muncii asidue în locul norocului, vor jocuri de noroc, dar numai în Mamaia. Suntem obișnuiți cu ipocrizia lor. Susțin jocurile de noroc probabil pentru că au avut sponsori din această industrie în campanie.
Am făcut o analiză și nu văd niciun avantaj pentru oraș din funcționarea acestor săli. Mai ales că, până acum, ele funcționau după o lege care nu ne obliga să dăm o autorizație de funcționare locală. Prin structura noastră de autorizare a operatorilor economici, noi nu aveam un cuvânt de spus; nu ne plăteau taxe nouă, puteau deschide oriunde, chiar și pe strada Ștefan cel Mare.
Din contră, văd numai dezavantaje. Din punct de vedere social, creează dependență, cu toate consecințele dezastruoase. Am primit numeroase reclamații de-a lungul timpului: sunt amplasate lângă unități de învățământ sau în zone rezidențiale. Oamenii care frecventează aceste locuri nu sunt neapărat „cititori de Shakespeare”; consumă alcool, au nevoi fiziologice pe care și le fac pe stradă, în lipsa toaletelor.
Nu cred că este benefică mutarea lor în stațiunea Mamaia. Nu rezolvăm problema socială. Oamenii tot se vor duce acolo, vor rămâne familii distruse și copii abandonați. Sunt cazuri sociale grave provocate de oameni inconștienți. Constanța nu este Las Vegas.
Nu am o evaluare financiară acum, dar cred că viața unei familii distruse este de neprețuit. Din punct de vedere social, aceste săli sunt un dezastru și ar trebui închise. Voi veni eu cu un proiect de hotărâre în ședința din luna martie. Decizia finală aparține Consiliului Local. Probabil, conform legislației, li se va acorda operatorilor un timp de conformare, dar direcția este clară“ ,a mai afirmat Vergil Chițac.
Lumea nu a înțeles nimic din acest bâlci politic, ba în opoziție, ba la guvernare
În ceea ce privește politica, Vergil Chițac spune că PNL și PSD nu au înțeles nimic din ceea ce a spus populația prin vot, care a sancționat cele două partide pentru numeroasele neînțelegeri.
„Anul trecut, în campania electorală pentru prezidențiale, când am avut un candidat comun, reprezentanții PNL și PSD de la București s-au întâlnit cu noi pentru a discuta strategia. În mai 2024, când premier era Marcel Ciolacu, iar la PNL președinte era Nicolae Ciucă, existau acele contre publice privind data alegerilor prezidențiale. Lumea era supărată, aveau impresia că se fac jocuri „pe sub mână” pentru interese de partid, ignorând nevoile oamenilor.
Ulterior, la europarlamentare, s-a candidat pe liste comune și s-a obținut un rezultat neașteptat de bun, peste 50%. Apoi, ați mutat alegerile locale din septembrie-octombrie în luna iunie. Pe noi, primarii de mari municipii, nu ne-ați întrebat. Vara este perioada în care lucrăm intens pentru a închide proiecte și a arăta rezultate cetățenilor; era un moment electoral important pentru noi.
La București ați avut înțelepciunea să nu vă „canibalizați” și ați câștigat sectoarele. În schimb, la Constanța nu v-ați înțeles, iar candidatul PSD de atunci m-a criticat și m-a atacat peste tot. Apoi au venit alegerile parlamentare și primul tur al prezidențialelor, unde ați ales să mergeți pe liste separate. Lumea n-a mai înțeles nimic și am asistat la un vot de protest.
Sunt absolut impresionat de stoicismul domnului Bolojan. Eu n-aș fi rezistat; săracul este „ținta piept numărul unu”, cum zicem noi în armată, de dimineață până seara. El este un tip responsabil, preocupat sincer de stabilitatea țării într-o perioadă delicată, național și internațional. Mă deranjează însă încercările de a-l asocia forțat cu USR-ul — domnul Grindeanu spune că Bolojan e al USR-ului, nu al PNL-ului — profitând și de grupările din interiorul PNL care îl contestă“ , a precizat Chițac.
Vergil Chițac: Nu am invocat niciodată greaua moștenire
Primarul Constanței a precizat că nu a dorit să scoată în evidență problemele lăsate de vechea administrație, însă spune că fostul primar Decebal Făgădău s-ar afla în spatele unor atacuri la adresa sa.
„Referitor la PSD Constanța, am văzut că s-au înscris cinci candidați pentru președinție, printre care și fostul primar Decebal Făgădău. Nu m-ați auzit niciodată invocând „greaua moștenire”. Știți bine cum arăta Constanța în 2020, dar am considerat că este sub demnitatea mea să dau vina pe trecut; viața se desfășoară la prezent și viitor.
Totuși, când am văzut atacuri pe internet, unde am fost jignit constant, și aflu din presă că în spatele acestor administratori s-ar afla chiar fostul primar (conform unor conversații de pe WhatsApp apărute în spațiul public), îmi dau seama că este vorba despre o lipsă totală de demnitate.
Decebal Făgădău
După alegerile din 24 aprilie de la PSD Constanța, rămâne de văzut dacă se va schimba direcția colaborării noastre din Consiliul Local. Totul depinde de platforma politică a câștigătorului. Dacă cei care vor câștiga doresc continuarea proiectelor, vom merge înainte. Dacă nu, suntem pregătiți să luptăm și într-un format de guvern local minoritar, așa cum am mai făcut-o. Suntem luptători“ , a mai spus Chițac.
Robert Nenciu, Vergil Chițac
Vergil Chițac: Românii nu trebuie să își facă probleme pentru că suntem foarte bine apărați
Fost cadru militar cu experiență, Vergil Chițac a explicat faptul că România este foarte bine apărată și că posibilitatea extinderii conflictului din Orientul Mijlociu la noi este aproape imposibilă.
„Baza de la Deveselu este o componentă esențială a unui sistem antirachetă mai amplu, conceput pentru a intercepta amenințări venite, de exemplu, dinspre Iran. S-a discutat mult despre ambițiile nucleare ale Iranului, dar o bombă atomică este inutilă fără un vector, adică racheta care să o transporte la țintă. Vedem exemplul Coreei de Nord, care a testat intens rachete tocmai pentru a pune la punct acest vector.
Iranul nu este un adversar de neglijat; vorbim despre Persia, o țară cu o istorie, o cultură și o școală tehnică foarte performantă. Ei produc rachete și dronele pe care le folosesc acum rușii. Fără dronele iraniene, situația frontului din Ucraina ar fi arătat probabil altfel până acum.
În același timp, este extrem de greu să te confrunți cu Israelul și Statele Unite. Asistăm la un război purtat pe teren, dar și la un război al retoricii. În timp ce Iranul și aliații săi susțin că atacurile sunt eficiente, Israelul și SUA execută atacuri chirurgicale, țintite, folosind sisteme de urmărire de înaltă precizie pentru a evita victimele civile.
Marea problemă actuală este blocarea Strâmtorii Hormuz. Prin acel punct trece aproximativ 20% din necesarul global de gaz lichefiat și petrol, iar blocajele de acolo sunt motivul principal pentru care prețurile au crescut la nivel mondial.
Ar trebui să fim îngrijorați din punct de vedere militar? Nu. Până ca o amenințare să ajungă la noi, există numeroase filtre de apărare. De exemplu, rachetele lansate recent au fost interceptate mult înainte de a ajunge în spații aliate.
Din punct de vedere tehnic, sistemul de interceptare de la Deveselu funcționează prin impact cinetic. Interceptorii nu au focos exploziv; ei nu lovesc racheta inamică pentru a o arunca în aer, ci o lovesc cu o viteză enormă, ca un „bolovan” de precizie. Scopul este distrugerea senzorilor și a sistemului de dirijare. O rachetă nu poate atinge o țintă fixă dacă nu este ghidată, așa că, odată lovită, ea cade inofensiv. Deci, chiar și în cazul unei interceptări, nu avem motive de panică“ , a încheiat Vergil Chițac.
Interviul integral îl puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos: