1.4 C
Constanța
13 decembrie, 2024

Ciucă e recunoscător SUA că România se plasează pe harta energiei curate…

Ciucă e recunoscător SUA că România se plasează pe harta energiei curate a lumii

România se plasează pe harta energiei curate a lumii datorită sprijinului constant şi substanţial oferit de Statele Unite ale Americii şi viziunii coerente a statului român pentru dezvoltarea programului naţional nuclear civil, a declarat sâmbătă premierul Nicolae Ciucă.

”Salut anunţul preşedintelui SUA, Joe Biden, făcut în cadrul Summitului G7, într-un moment important pentru România şi pentru eforturile noastre de a asigura energie accesibilă pentru cetăţeni şi economie, produsă în condiţii prietenoase cu mediul. Statele Unite ale Americii şi parteneri multinaţionali publici şi privaţi din Statele Unite, Japonia, Republica Coreea şi Emiratele Arabe Unite vor finanţa cu până la 275 milioane de dolari proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) din România, iar U.S. Export-Import Bank (EXIM) şi U.S. International Development Finance Corporation (DFC) au emis Scrisori de Interes în vederea sprijinului financiar potenţial de până la 3 miliarde de dolari, respectiv, 1 miliard de dolari, pentru dezvoltarea proiectului”, a precizat premierul, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Guvernului, potrivit

România a ajuns pe harta energiei curate a lumii și datorită partenerilor ei din Statele Unite, Japonia, Republica Coreea şi Emiratele Arabe Unite

Acesta a mulţumit partenerilor din Statele Unite, Japonia, Republica Coreea şi Emiratele Arabe Unite pentru încrederea pe care o au în România.

”Am convingerea că vom dezvolta împreună acest proiect sigur, eficient şi performant! Fiind a doua ţară după SUA care implementează tehnologia SMR a companiei americane NuScale, România va deveni un pol relevant la nivel internaţional în ceea ce priveşte producerea energiei nucleare. La nivelul Guvernului, încurajăm aceste investiţii. Criza energetică pe care am gestionat-o în cursul anului trecut a arătat, o dată în plus, că avem capacitatea să fim independenţi energetic şi să consolidăm profilul în acest sector, în acord cu viziunea europeană de protejare a mediului şi cu ţintele de decarbonizare. Energia curată, sigură şi accesibilă cetăţenilor şi economiilor noastre este abordarea responsabilă şi viitorul acestui sector, iar acţiunile Guvernului României sunt circumscrise acestui obiectiv”, a mai arătat premierul.

Urmărește România Liberă pe

Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.

A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.

21 mai 2023

Chiar în anul 2023, Republica Moldova poate începe negocierile de intrare în Uniunea Europeană, a declarat, duminică, la Chișinău, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola,…

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a crescut, în februarie 2023, la 706,524 miliarde lei, faţă de 694,91 miliarde de lei în luna precedentă, conform…

Premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL, insistă să predea funcția de premier către Marcel Ciolacu, președintele PSD, dar liderul PSD pune condiții pentru a accepta…

Sursa: https://romanialibera.ro/la-zi/ciuca-e-recunoscator-sua-ca-romania-se-plaseaza-pe-harta-energiei-curate-a-lumii/

Ultimă oră

Același autor