7.9 C
Constanța
13 martie, 2026

Clarificări oficiale de la IGPR despre achiziția noilor uniforme de poliție

13 Mar, 2026 17:40 Cătălina BĂLTĂREȚU ZIUA de Constanta Marime text

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), prin Centrul de Informare și Relații Publice, a emis un comunicat oficial menit să clarifice situația achizițiilor de uniforme, în urma informațiilor apărute recent în spațiul public.Instituția subliniază că întregul proces de modernizare a echipamentelor se desfășoară în etape stricte, respectând legislația achizițiilor publice și noile norme stabilite prin HG nr. 985/2021.Oficial de la IGPR Având în vedere informațiile apărute în spațiul public referitoare la uniformele achiziționate de Poliția Română, Centrul de Informare și Relații Publice al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:În urma modificărilor survenite în privința legislației incidente domeniului de echipare a efectivelor de poliție, prin intrarea în vigoare a H.G. nr. 985 din 2021 pentru modificarea și completarea H.G. 1061/2002 privind stabilirea uniformei, echipamentului specific, însemnelor distinctive, insignei și documentului de legitimare pentru polițiști, la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române au fost întreprinse demersurile necesare în vederea achiziționării articolelor de echipament conform noului model, cu respectarea legislației în domeniul achizițiilor publice.Astfel, până în prezent, la nivelul Poliției Române, procesul de achiziție a elementelor de uniformă s-a desfășurat în etape succesive, materializate prin încheierea acordurilor-cadru aferente perioadelor 2022-2024, 2025-2027, pentru contractarea uniformei de serviciu și a uniformei de reprezentare și ceremonialuri, conform normelor de echipare în vigoare.Totodată, Inspectoratul General al Poliției Române a achiziționat și distribuit articole de echipament pentru toate cele 46 de unități din subordinea Inspectoratului General al Poliției Române (inspectorate județene, școli/centre) conform strategiilor de echipare, fundamentate în baza solicitărilor de echipament ale polițiștilor.Menționăm faptul că toate articolele de echipament din compunerea uniformei de poliție sunt acoperite de garanție pentru o perioadă de minimum 12 luni de la data livrării, astfel încât produsele care prezintă neconformități în perioada de garanție, vor fi refăcute și înlocuite de către furnizor pe cheltuiala acestuia.Precizăm faptul că toate informațiile privind atribuirea contractelor de achiziție publică pentru furnizarea de articole de echipament din compunerea uniformei de poliție sunt accesibile prin intermediul platformei online SEAP, asigurând transparența procesului de achiziție publică.Livrările articolelor de echipament au fost realizate în conformitate cu clauzele contractuale și graficele de livrare la toate cele 46 de unități din cadrul Poliției Române (inspectorate județene, școli și centre de formare), distribuția produselor către polițiști realizându-se din depozitele unităților.Precizăm faptul că, în cadrul procedurii de achiziție, cât și la momentul recepționării produselor, furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii determinați prin acestea s-au încadrat în specificațiile tehnice de produs.În situația în care au fost sesizate anumite neconformități, au fost efectuate verificări suplimentare la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Textile și Pielărie București, pentru determinarea caracteristicilor materialelor din care sunt confecționate articolele de echipament, rezultând că produsele au parametrii conform celor din specificațiile tehnice de produs.Pentru garanția produselor a fost stabilit, încă din anul 2023, un mecanism la nivelul structurilor teritoriale, astfel încât, în cazul identificării unor neconformități la articolele de echipament, acestea să fie înlocuite, fără costuri suplimentare pentru polițiști.De asemenea, pentru orice situație privind deteriorarea elementelor de uniformă, polițiștii au în permanență posibilitatea să se adreseze structurii de profil a unității din care fac parte, în vederea înlocuirii acestora.Citește și: VIDEO. Fanfara Jandarmeriei Române, omagiu emoționant pentru Mugurel Vrabete, basistul de la Holograf care ne-a părăsit

Sursa: https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/clarificari-oficiale-de-la-igpr-despre-achizitia-noilor-uniforme-de-politie-931118.html

Ultimă oră

La Palat

Același autor